Acuzaţii fără precedent la adresa Victoriei Neuland: Ea generează războaie, iar soţul ei cere Congresului să cumpere arme!

Jurnalistul american Robert Parry, laureatul Premiului Pulitzer, a publicat un articol incendiar despre Victoria Neuland, adjunctul secretarului de stat american.
Articolul are titlul „A Family Business of Perpetual War” (O afacere de familie din perpetuarea războiului) şi a apărut pe celebrul site al lui Robert Parry, consortiumnews.com, în data de 20 martie 2015.
- Victoria Jane Nuland (născută Nudelman) este reprezentantă a Departamentului Statelor Unite, având funcţia de adjunct pentru Afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de Stat american John Kerry. Ofiţer de carieră, expert pe probleme ruseşti, Victoria Nuland este acum responsabilă pentru relaţiile diplomatice cu 50 de ţări din Europa şi Eurasia, se arată în biografia de pe site-ul Departamentului de Stat.
- Înainte de a prelua biroul european, Neuland a fost purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, în timpul mandatului lui Hillary Clinton. Anterior, a fost consilier pe probleme de politică externă pentru Dick Cheney, fostul vicepreşedinte american din cele două mandate ale lui George W. Bush. De asemenea, Nuland a fost Reprezentantul Permanent al SUA la NATO, între 2005 şi 2008. La începutul carierei sale, a lucrat la Ambasada SUA din Moscova. Experienţa din timpul mai multor administraţii - atât democrate, cât şi republicane - au făcut din Nuland un personaj foarte puternic în diplomaţia americană. Soţul ei este scriitorul neoconservator Robert Kogun, fost consilier de campanie al republicanului Mitt Romney, adversarul lui Barack Obama la prezidenţialele din 2012.
Autorul îi atacă direct atât pe Victoria Neuland pentru politica sa din Europa şi Eurasia, cât şi pe soţul său, istoricul Robert Kagan: "Victoria Nuland şi Robert Kagan au în derulare o afacere de familie. De la Departamentul de Stat, ea generează razboaie şi, din paginile de opinie, el cere Congresului să cumpere mai multe arme. Este suficient ca acest duet în familie neobişnuit să facă un pas sau doi că industria militară a şi primit fonduri suplimentare”, scrie cotidianul.ro.
- Robert Parry a primit Premiul Pulitzer în anul 1985, când lucra la Associated Press, pentru investigaţiile sale despre CIA, care au generat o anchetă a Congresului american! Iată menţiunea de pe site-ul oficial al Premiului Pulitzer (http://www.pulitzer.org/bycat/National-Reporting):
Robert Parry spune tranşant că „dacă nu ar fi fost acţiunile d-nei Nuland, criza ucraineană poate că nu lua forme atât de acute”. Mai mult, chiar, Parry scrie că, personal, Victoria Neuland i-a îndemnat pe activiştii de partid şi pe oamenii de afaceri din Ucraina să-l conteste pe fostul preşedinte din această ţară, Viktor Ianukovici, fiind chiar prezentă în iarna lui 2014 pe Maidan, unde împărţea pachete cu mâncare printre protestanţi! N-a uitat, însă, să le amintească ucrainenilor că SUA a investit 5 miliarde de dolari pentru ca Ucraina să aspire la aderarea în UE, adaugă jurnalistul american.
Parry scrie că însăşi Victoria Nuland a selectat candidaţii pentru funcţiile de conducere după căderea lui Ianukovici şi ar fi declarat despre Arseni Iateniuk, care avea să fie ales Premier: „Iat este un băiat de-al nostru”! În acelaşi timp, soţul Victoriei Nuland, istoricul Robert Kagan, solicita Congresului american „să cheltuiască mai multe miliarde de dolari pentru industria militara” pentru apărarea Ucrainei! Robert Kagan, soţul Victoriei Nuland, a publicat mai multe lucrări, trei dintre ele apărînd şi în limba română, două fiind editate de Humanitas.
Zilele trecute, mai exact între 15-16 iulie 2015, Victoria Nuland s-a aflat din nou la Kiev, unde a reuşit să impună un statut special al regiunii Donbas. În seara în care a sosit la Kiev, potrivit Agerpres, Nuland a declarat: „Aş vrea să spun că mâine (joi) Rada Supremă va avea încă o zi istorică, la fel ca multe altele în ultimele opt luni, pentru că se lucrează la o nouă legislație menită să schimbe țara. Mâine însă parlamentul va examina un pachet complet de reforme legislative care va finaliza ceea ce cere FMI pentru a oferi următoarea tranșă a împrumutului pentru Ucraina”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Robert Kagan Robert Parry Victoria Nuland
Locații: SUA
Subiecte: Conflictul din Ucraina
Organizații: Congresul SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)