ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Barack Obama a vizitat recent Casa Albă, ocazie cu care a fost tratat ca adevăratul președinte al SUA, în timp ce Joe Biden rătăcea de colo colo, nebăgat în seamă de nimeni.

Scenele halucinante au provocat un val de speculații și scenarii despre posibilitatea revenirii lui Obama ca președinte al SUA, în ciuda interdicției prevăzute de Amendamentul 22 al Constituției pentru ca un președinte să aibă mai mult de două mandate.

Un astfel de scenariu a fost prezentat de Andrea Widurg în American Thinker, deși autoarea însăși recunoaște că este o„variantă fantezistă”.

Cum nu ar fi prima dată când realitatea bate imaginația, să vedem totuși pe scurt care este teoria lui Widburg.

„Obama urmărește să se întoarcă în Biroul Oval”, scrie analista.

„Premisa de la care pornesc este că Obama înțelege pe deplin că, dacă Biden este dat jos în baza Amendamentului 25 (incapacitate de a conduce), sunt doar idioți și incompetenți care îi pot lua locul.”

Și comentatoarea de la American Thinker rezumă:

„Dacă nu e Kamala Harris, atunci e Nancy Pelosi, și dacă nu ea, atunci Patrick Leahy (președintele Senatului), Antony Blinken (secretarul de stat), Janet Yellen (șefa Federal Reserve), Lloyd Austin (șeful Pentagonului), Merrick Garland (procurorul general)... Obama știe că nici una dintre aceste nulități nu va asigura transformarea pe care el a promis-o Americii.”

Drept urmare, crede Andrea Widburg,„sunt trei pași pentru ca Obama să redevină președinte”:

1.   „Establishmentul Democrat să o îndepărteze pe Kamala Harris din funcție, fie prin amenințări, fie prin mituire.”

2.   „Democrații să declare că, din cauza instabilității mondiale (Ucraina, Putin, China), țara este expusă unei amenințări fără precedent și doar o persoană experimentată politic poate fi vicepreședinte, iar Obama să accepte cu generozitate acest rol.”

3.   „Eliminarea lui Biden pe baza celui de-al 25-lea Amendament. Și gata! Obama este din nou președinte!”

Și Widburg adaugă:

„Obama ar avea atunci doi ani și jumătate pentru a încheia «transformarea fundamentală» a Americii într-o țară din lumea a treia cu totul comunizată, iar Biden i-a pregătit terenul în privința distrugerii instituțiilor. Dacă Obama își face treaba, el poate deveni noul Putin sau Erdogan: președintele Americii pe viață.”

Widburg recunoaște:

„Da, sunt de acord, sună nebunește, însă evenimentele din 2020 încoace ne-au demonstrat că nu mai suntem altceva decât o republică bananieră.”

Comentatoarea crede că Obama „este cel care, la ora actuală, dirijează spectacolul de la Casa Albă”,  și că „a dat semnalul că președinția lui Biden este terminată, ceea ce îl face pe Biden toxic”.

Widburg mai adaugă:

„Kamala Harris continuă să creadă că are o șansă la președinție când (nu dacă) Biden va fi îndepărtat. S-a străduit din greu să obțină acest post, încercând să-i demonstreze lui Obama că ar face treabă mai bună decât Biden pentru a păstra și dezvolta moștenirea lăsată de Obama.”

Însă comentatoarea de la American Thinker conchide:

„Dar Obama, care este un politician foarte ager, în ciuda ignoranței și a marxismului său deșănțat, știe că Kamala este cel puțin la fel de proastă ca Biden.”