ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Partidul Popular al șefului guvernului spaniol la final de mandat, Mariano Rajoy, este în frunte după numărarea a 90% din buletinele de vot, în fața socialiștilor, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit acestor rezultate, PP obține 121 de deputați și în consecință pierde majoritatea absolută în parlament. Pe locul al doilea se află Partidul Socialist, cu 93 de deputați, în timp ce partidul stângii, Podemos, a obținut 69 de deputați.

Partidul liberal Ciudadanos a obținut în acest stadiu 36 de mandate în Parlament.

Numărul celor indeciși a fost unul record, unii ezitând până în fața urnelor în privința votului pe care urmau să-l acorde.