Ambasada Rusiei din Damasc a fost lovită de obuze, în timpul unei manifestații de susținere pentru acțiunile rusești din Siria

Două obuze au lovit marți dimineața Ambasada Rusiei din Damasc, informează Agerpres, citând AFP.
Totul s-a întâmplat în momentul în care începea o manifestație de susținere pentru Rusia, a cărei aviație oferă de două săptămâni sprijin aerian forțelor regimului președintelui Bashar al-Assad împotriva rebelilor.
Potrivit unui fotoreporter France Presse, căderea celor două obuze a creat panică printre cele 300 persoane adunate pentru a mulțumi Rusiei pentru intervenția sa în Siria.
Agenția RIA Novosti, preluată de EFE, a transmis aceeași informație, citând ca surse funcționari de la legația rusă din capitala Siriei care au menționat că nu există victime. EFE scrie că la sfârșitul lui septembrie Ambasada Rusiei la Damasc a mai fost ținta unui atac cu obuze.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)