Ambasadorul rus la București dus în stare de inconștiență la Spitalul Floreasca în această dimineață de 1.01.2025
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe.
Potrivit Știripesurse și Antena 3 CNN, din Ambasadă apelul la 112 a fost efectuat de o angajată a Ambasadei Federației Ruse cu privire la faptul că ambasadorul se află în stare de inconștiență.
Femeia a precizat că acesta este cunoscut cu afecțiuni medicale. În urma apelului, două ambulanțe SMURD au intervenit de urgență la fața locului.
Ambasadorul Rusiei la București ar fi fost dus la Spitalul Floreasca. Nu se cunosc, deocamdată, detalii despre starea oficialului sau cauzele incidentului.
Vladimir Lipaev s-a născut în anul 1959. Diplomatul a ocupat diferite funcții în aparatul central al Ministerului rus de Externe și în străinătate și cel mai probabil era vaccinat „anti-Covid” cu serul experimental Sputnik.
Președintele rus Vladimir Putin l-a numit pe noul ambasador al Rusiei în România, în aprilie 2024, la o săptămână după decesul soției lui Valeri Kuzmin în aceeași ambasadă, după cum amintește și Sorin Roșca Stănescu - VIDEO:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Dr. Robert Malone: Documente declasificate leagă programul american de arme biologice de epidemia de boală Lyme. Armata SUA și CIA au eliberat 282.800 de căpușe radioactive, cenzurând cercetările privind coinfecțiile timp de patru decenii
Adrian Onciu: NEWS ALERT - Cele mai importante evoluții din Iran, potrivit presei globaliste (CNN, Reuters, NYT, BBC, AP, CBS, Al Jazeera etc.). SUMARUL ZILEI II
S-a aflat cine sunt membrii societății ultra secrete Bohemian Grove. Se spune că este o organizație de tip Illuminati, responsabilă pentru luarea celor mai importante decizii ale lumii de azi. LISTA MEMBRILOR (PDF)
Un cunoscut prezentator TV își cere scuze după ce a făcut propagandă ca oamenii să se vaccineze Covid: ”Regret mult acea perioadă”
BREAKING: Iranul susține că a atacat cu rachete balistice portavionul american USS Abraham Lincoln. A fost lovită și baza franceză din Abu Dhabi
Până la urmă, au atacat Iranul. Israelienii au lovit Teheranul. SUA susțin atacul. Iranul a început contraofensiva la adresa ”regimului sionist”: a fost lovită cea mai mare bază militară a SUA din Golful Persic. Ayatollahul Khamenei a fost ucis
Recomandările noastre
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Alis Popa: Lupta nu e a noastră, dar ni se prezintă ca și cum ar fi. Nu vă lăsați înșelați, cine nu e cu Mao, e cu Tao, iar valurile se propagă spre periferie prin intermediul presei și al influencerilor cointeresați. CONCLUZIA ZILEI
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Valeri Kuzmin Vladimir Lipaev
Locații: București
Subiecte: Sputnik V
Organizații: Ambasada Rusiei la București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)