Americanii avertizează Belgradul: „Nu vă atingeți de suveranitatea Kosovo” Replica președintelui sârb: „Voi sunteți cei care ați încălcat integritatea teritorială a Serbiei, acum 9 ani”
Discuțiile pe care le-am avut, la Belgrad, cu un oficial din cadrul Departamentului de Stat al SUA nu au fost „ușoare”, a declarat luni Președintele sârb Aleksandar Vucici aîntr-un interviu pentru televiziunea Pink TV, scrie b92.net.
Potrivit lui Vucici, oficialii americani au venit în Serbia „pentru a-și susține interesele lor, nu pe ale noastre”.
Liderul sârb a precizat că în cadrul reuniunii cu Brian Hoyt Yee, asistent-secretar adjunct pentru afaceri europene și eurasiatice în Departamentul de Stat al SUA, principalele subiecte au fost „Kosovo și Rusia”, iar schimbul de cuvinte „nu a fost unul ușor”.
„America sprijină o republică independentă a Kosovo. Hoyt Yee mi-a spus: „nu puteți încălca integritatea teritorială a Kosovo”. Atunci eu i-am răspuns „voi sunteți cei care ați încălcat integritatea teritorială a Serbiei, în urmă cu nouă ani!” I-am spus în față acest lucru”, a relatat Vucici referindu-se la declarația unilaterală de independență a albanezilor din fosta provincie sârbă, din 2008, pe care Serbia o consideră o încălcare a integrității și suveranității sale teritoriale.
Întrebat de reporter cum a reacționat oficialul american la această acuzație, Vucici a răspuns: „Este un profesionist. Mi-a spus că îmi va spune ce crede el: „Eu v-am spus acum care este mesajul Americii. Dacă îl respectați sau nu, știți care sunt consecințele”.
Președintele sârb a vorbit și despre faptul că, pentru mulți, „după atâția ani, prezența sârbilor în Kosovo a devenit deranjantă”.
„Sârbii se trezesc. Și nu pentru că vor să ocupe, ci pentru că vor să păstreze ceea ce este al lor. Serbia stă pe scaunul ei și nimeni nu poate garanta cât timp va fi capabilă să facă asta. Când nu va mai putea să o facă, atunci în guvern și în biroul președintelui se vor fi aflat alți oameni”, a continuat președintele Vucici.
Diplomatul american a sosit luni la Belgrad pentru a participa la un forum economic, înainte de a se întâlni cu președintele sârb.
Hoyt Brian Yee, asistent-secretar adjunct pentru afaceri europene și eurasiatice în Departamentul de Stat al SUA, a provocat un val de reacții dure la Belgrad, zilele trecute, după ce a declarat că Serbia trebuie să aleagă între Occident și Rusia dacă vrea să adere la UE și că nu poate sta „pe două scaune”. După replica ministrului sârb al Apărării, care a calificat drept „ostile” remarcile reprezentantului Departamentului de Stat, ministrul sârb de Externe a afirmat că „anumite persoane, inclusiv reprezentanți ai Departamentului de Stat, au vizionat prea mult Războiul Lumilor și povestiri SF”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Trump lovește în CARACATIȚA OCULTEI MONDIALE: Raytheon, contractorul României pentru sistemul Patriot, și gigantul Blackstone. Molohii globaliști sunt deținuți de Troika Neagră - Blackrock, Vanguard și State Street
Americanii au folosit arme necunoscute ”înspăimântătoare” pentru capturarea lui Maduro - VIDEO / TOP SECRET
Moartea Europei. Visul umed al Forumului Economic Mondial și al tuturor guvernelor UE aflate sub controlul lor, de a închide restul populației Europei în lagăre de concentrare masive, cunoscute ca „orașe de 15 minute”, ar putea deveni realitate
“Părți interesate”: Două bombe de presă – Legea a murit & Statul paralel va fi veșnic
China intră în joc după capturarea lui Maduro. Trump rupe tăcerea despre relația cu Xi. Cuba și Columbia sunt în cădere liberă
Pascal Ilie Virgil: Colonialismul danez: violență discretă, memorie selectivă și continuități imorale. Trump, Groenlanda și orchestra de indignați. Nürnberg
Recomandările noastre
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
Băsescu dă dreptate ActiveNews: Rușii nu au fost implicați în alegerile anulate ilegal de Sistemul Securist! Nicușor Dan să predea Dosarul Alegerilor Anulate! Fostul președinte poate să fie chemat acum la bară ca martor în apărarea lui Călin Georgescu
Secțiuni: Externe
Persoane: Aleksandar Vucici Brian Hoyt Yee
Locații: Serbia
Subiecte: Independenta Kosovo Recunoastere Kosovo
Organizații: Departamentul de Stat al SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)