În urma vizitei președintelui american Donald Trump în Europa, cancelarul german Angela Merkel a declarat că Europa nu se mai poate baza pe alții,  sugerând în mod clar că Europa nu se mai poate bizui pe Statele Unite. Declarația, fără îndoială, a fost rezultatul divergențelor personale cu Trump, scrie analistul american George Friedman intr-o analiză despre ruptura dintre Berlin și Washington și viziunile incompatibile ale Germaniei și Statelor Unite asupra Europei.

„Declarația lui Merkel are legătură, în mare măsură, cu politica: Trump este nepopular în Germania, iar publicul german, în mod special cei de stânga, a avut îndoieli legate de relația americano-germană.  În același timp, în Germania au loc alegeri federale în septembrie, iar Merkel este sub presiune. Iar declarația i-a adus lui Mrekel sprijinul acelui segment de populație care, in mod normal, nu o sprijină. Dar dincolo planul personal și politic al acestei declarații se află o realitate geopolitică, ce a fost pusă în practică încă din 1991 și care acum se arată în toată splendoarea ei.

Această realitate este că Europa este fracturată și, în ansamblu, interesele ei s-au îndepărtat de cele ale Americii.

Sub acest comportament neobișnuit al președintelui american în timpul vizitei în Europa, Trump a adus cu el o viziune, una rațională, care devine tot mai frecventă în SUA. Conform acestei viziuni, NATO a fost creată ca o coaliție de țări cu interese identice, cel mai important fiind împiedicarea Uniunii Sovietice să invadeze și să ocupe Europa de Vest.

NATO a avut succes, deoarece scopul său a fost clar, a existat un consens profund și, deși Statele Unite au fost cele care au purtat o mare parte din povara apărării, alte state europene, în mod special Germania, au purtat doar o parte din povară în raport cu capacitatea lor în fața amenințărilor Uniunii Sovietice. Așa că  Alianța avea un sens.
 
După destrămarea Uniunii Sovietice, Alianța a continuat și s-a extins, ajungând să primească în rândul ei și state care au fost cândva sateliți ai fostei Uniuni Sovietice.

Scopul politic al acestei expansiuni a NATO - ajutând și la integrarea noilor țări în Occident - a fost de înțeles, dar, în absența unui  inamic clar,  NATO, ca alianță militară, nu-și mai avea rostul. Precizia de laser a misiunii blocului militar din timpul Războiului Rece a fost înlocuită de o misiune imprecisă și o viziune nesigură.

Fractura SUA-NATO

Între timp, atacurile de la 11 septmbrie au aruncat Statele Unite într-o serie de războaie în Orientul Mijlociu. Că au fost sau nu raționale, nu este relevant în acest moment; ele au fost punctul central militar al Statelor Unite. Invocarea de către americani a Articolului 5 (principiul apărării colective) a împins NATO să se angajeze în  războiul din Afganistan, în timp ce, în Irak, unde nu a fost invocat articolul 5, multe state membre NATO au ales să nu ia parte la acest război.

Germania nu s-a implicat deloc în Irak, iar în Afganistan a desfășurat o forță relativ mică, cu restricții în privința operațiunilor de luptă.
 
Americanii au înțeles aceste detalii. Au înțeles de asemenea și că NATO nu mai era foarte relevantă pentru problemele cu care se confruntau Statele Unite.  Așa că  s-au apropiat de Regatul Unit și de țările mai mici, mai ales de cele din Europa de Est, care erau pregătite să se angajeze așa cum puteau în războaiele din Orientul Mijlociu. A devenit din ce în ce mai greu pentru americani să se gândească la Europa ca la un tot unitar: nu se comporta ca unul, iar alianța euro-americană nu se extindea dincolo de misiunea NATO - o misiune care părea că a expirat.
 
Această misiune a fost, la un moment dat, readusă la viață de războiul ruso-georgian din 2008 și  de conflictul din Ucraina, din 2014.  Rușii păreau că sunt tot mai agresivi. Oricât de puțin probabilă ar fi fost o  invazie a Rusiei, NATO era angajată prin Tratat să apere Țările Baltice, Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria. 

Problema era însă aceea că NATO nu putea să desfășoare suficiente forțe pentru misiunea pentru care a fost creată. Chiar și cele mai bogate state membre, precum Germania, nu dispuneau de o forță care putea să protejeze frontiera estică a Europei. 

Asta a făcut ca Statele Unite să se situeze într-o poziție în care, dacă NATO ar fi fost chemată să-și apere un membru, tot ele ar fi fost principalul motor, așa cum au fost de la crearea Alianței.

Multe voci din Europa au susținut că pericolul a fost unul mic, dar cei care se aflau în pirma linie, cei din statele Baltice, polonezii și românii nu au crezut și s-au așteptat, pe bună dreptate, ca NATO să funcționezem prompt pentru că pentru asta a fost creată.

În fața acestor realități, americanii au fost dezamăgiți, dar au înțeles că mulți membri NATO au furnizat acea forță militară pe care au vrut-o și au ales să se implice doar în anumite războaie.

Dar în 2014 a apărut spectrul unui război european. Atunci americanii au văzut că mulți dintre aliații lor din cadrul NATO, în special Germania, dădeau tot felul de sfaturi, preferând să joace un rol major în diplomație, dar nu și pe acela de a-și îndeplini obligațiile NATO pe măsura dimensiunii economiilor lor.
 
Acela a fost momentul în care fractura dintre SUA și NATO a devenit o problemă politică internă în Statele Unite. Tehnocrații politicii externe de la Washington au acceptat ca angajamentul european față de NATO să nu se dezvolte pentru a nu arăta egalitatea economică dintre continente. Acel segment al naționaliștilor, tot mai mare, în rândul americanilor, s-a opus relațiilor instituționalizate fixe, mai ales acelora care nu prea s-au obosit să satisfacă nevoile Statelor Unite și care au dus la împărțirea inegală a poverilor.
Acest segment a fost reprezentat de Trump în timpul vizitei la Bruxelles. Reacția lui Merkel vizavi de Trump, prin care spune că Europa va trebui să aibă grijă de ea însăși, le-a provocat, probabil, un șoc tehnocraților politicii externe, dar naționaliștii au perceput-o ca pe o concluzie logică a comportamentului Germaniei. Ei nu pot decât să salute faptul că Europa vrea de-acum să își destinul în propriile mâini. Își vor continua relațiile militare cu Regatul Unit, Europa de Est și alte țări, iar dacă germanii vor să renunțe la NATO, naționaliștii sunt fericiți că o vor face.

Lecții din trecut

Părerea Germaniei este că America amenință imprudent echilibrul global și, mult mai important, echilibrul european.

Germania a trecut prin două războaie catastrofale în secolul trecut, a fost împărțită în două, cu ambele jumătăți ocupate (deși una a fost ocupată chiar de Statele Unite) și s-a confruntat cu posibilitatea de se deveni câmp de luptă pentru un război dezastruos. Interesul strategic primordial al Germaniei este de a evita repetarea secolului trecut. Și, privind în urmă la temeliile acelui secol, se poate constata că tocmai dependența excesivă a Germaniei de forța militară a aruncat-o în războaie pe care nu le-a putut câștiga.
O Alianță Nord Atlantică a  Războiului Rece a fost ceva cu care germanii trebuiau să trăiască pentru a-și reveni din catastrofa materială și morală a celui de-al Doilea Război Mondial. Dar anul 1991 a deschis o nouă eră pentru Germania, în care dorea să evite să mai fie atrasă într-un conflict pe care geografia sa îi dicta că va fi dezastruos. 
Germania se află în Câmpia Nordică a Europei, o zonă dificilă de apărat, cu excepția liniilor fluviale care se îndreaptă spre nord-sud. Ori de câte ori germanii s-au mers spre vest sau spre est, au descoperit victorii pe termen scurt, pe termen lung fiind împrăștiați în praf, obligați să se retragă, până la cedarea totală. Germania a experimentat cel mai dureros acest lucru în Rusia.

Nu vrea să fie târâtă iar într-un astfel de conflict din nou și nu consideră Rusia drept o amenințare strategică. În viziunea Germaniei, conflictul din Ucraina nu se poate extinde dincolo de Ucraina deoarece forța militară a Rusiei este limitată, iar rușii nu doresc nici ei un război. 

Germania a intervenit, cu diplomație, în Ucraina în 2014, dar germanii au crezut că o nouă încercare de restrângere, de la Marea Baltică la România, nu ar descuraja războiul, ci chiar l-ar încuraja, dând argumente Rusiei să răspundă.

Pentru Germania, o strategie de limitare care necesită desfășurarea preemptivă a forțelor majore i-ar secătui economia și nu ar obține nimic.   Pentru Berlin, angajamentul față de securitatea europeană nu reprezintă dorința de a a desfășura forță militară, ci păstrarea unui echilibru al forțelor.  Germania crede că SUA și Europa nu evaluează rațional puterea Rusiei și că este responsabilitatea lor, a germanilor, să acționeze ca o frână pentru americani.
În spatele acestui lucru se află o altă realitate. Germania este un exportator uriaș și are nevoie de UE pentru o piață liberă de vânzări, de o monedă comună de care să beneficieze și de un sistem de reglementări care să îi protejeze industria.

Mai presus de toate, ea trebuie să protejeze Uniunea Europeană. UE se confruntă deja cu un stres imens, cu Brexit-ul, cu tensiuni politice între Bruxelles și Polonia și Ungaria, precum și cu apariția unui fenomen general anti-UE. Înfrângerea lui Marine Le Pen în alegerile din Franța nu înseamnă că problemele s-au terminat.

Sprorirea tensiunii militare care implică Europa de Est, dar care e privită cu scepticism de către țările din vest, deschide ușa unei alte dimensiuni a fragmentării europene. Desfășurarea de forțe americane din Europa de Est poate să crească forțele centrifuge care se află deja în afara zonei de control.

Cererea privind sporirea cheltuielilor de către statele NATO într-o perioadă de stagnare economică poate părea rezonabilă pentru americani, dar subestimează fragilitatea Europei, scoțând Europa de Est de pe orbita ei și fragmentând în continuare UE.
 
Din punctul de vedere al Germaniei, SUA a fost prea puternică pentru a o putea influența, iar până acum Germania era prea slabă pentru a rezista. Germania consideră războaiele americane din Orientul Mijlociu drept exemplele puterii excesive a Americii. Statele Unite au purtat timp de 15 ani un război, chiar și în fața eșecului.

Germania este o țară slabă și marcată, aflată într-o regiune dificilă. Americanii au tendința să vadă războiul ca o opțiune viabilă, iar Germania nu. Cererea ca  Germania și Europa să-și crească cheltuielile pentru apărare este într-adevăr, în ochii lui Merkel, o încercare de a atrage Germania în modul de gândire american, acela prin care nu ezită niciodată să caute soluții militare.
 
Pentru Merkel, Trump este personificarea geopoliticii americane. El este foarte puternic și nejustificat de încrezător și cere ca o alianță a egalilor să servească interesul american mai întâi de orice. Când Merkel a spus că Europa nu trebuie să nu mai depindă de nimeni, a spus, de fapt, că Europa trebuie să rămână unită și să nu fie ademenită de percepția americană a lumii.

Asta avea să se întâmple oricum, cu  Trump sau nu la Casa Albă.
America și Germania au imperative și experiențe complet diferite. Prima a cunoscut numai triumful și înfrângeri relativ minore, celălaltă a fost devastată de fiecare dată de propriile sale acțiuni. America este mult mai puternică și  mult mai sigură din punct de vedere geografic decât a fost vreodată Germania.  

Viziunea americană și cea germană asupra Europei sunt incompatibile. Viitorul Europei înseamnă mult mai mult pentru Germania decât pentru Statele Unite. Statele Unite pot spori, fără intenție, fracturarea, și de aceea Germania a declarat că Europa trebuie să se bazeze pe ea însăși. Problema e că chiar ideea Europei ca entitate politică, și nu doar ca loc, este în criză. E necesar ca Merkel să vorbească despre interesele proprii, dar acum nu e clar care sunt aceste intrerese ale Europei.”


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews