Andrea Bocelli, parcurgând în genunchi drumul către Maica Domnului de la Fatima. Cine mai râde de băbuțele ortodoxe de la Nicula?
O imagine face turul utilizatorilor unei rețele de socializare: celebrul cântăreț Andrea Bocelli mergând în genunchi, în semn de penitență, drumul său spre unul dintre locurile sfinte ale catolicilor, sanctuarul Maicii Domnului de la Fatima (Portugalia).
Imaginea este de anul trecut, atunci când faimosul tenor italian a realizat acest pelerinaj și a fost publicată de pagina oficială a Sanctuarului.
Bocelli a publicat și el fotografiile de la Fatima pe o rețea de socializare, însoțite de următorul text: „Fiecare mamă o simbolizează pe ea, fiecare pântec care dă viață o încarnează și o aduce pe ea printre noi. Maria este singurul drum către Tatăl, este mama noastră cerească, o mijlocitoare și o alinare. Apoi, sunt anumite locuri, precum Sanctuarul Doamnei Noastre de la Rosario, unde aerul este plin de prezența ei, astfel încât fiecare respirație devine o rugăciune”.
Andrea Bocelli, orb de la vârsta de 12 ani, a regăsit credința catolică în care a fost crescut în anii 90, nu se sfiește să-și mărturisească, în orice ocazie, credința. Mama sa a povestit că doctorii au sfătuit-o să-l avorteze pe Andrea, pentru că se va naște cu probleme medicale grave, dar a refuzat.
Bocelli urma să cânte la inaugurarea lui Donald Trump, dar în urma presiunii grupurilor de activiști LGBT s-a retras.
Și în România, în special la praznicul Adormirii Maicii Domnului sărbătorit la Mănăstirea Nicula, pelerinii parcurg drumul în genunchi în semn de penitență. Acest obicei a fost întâmpinat, nu de puține ori, cu insulte și batjocură în mass-media și pe internet.
Pe același subiect

TRUMP în fața marii confruntări. Dușmanul chinez este „în interiorul porților”. Ministrul Securității Naționale a SUA și-a dat demisia peste noapte. China se pregătește de război. Washington în Stare de Asediu. TRUMP VORBEȘTE AZI ÎN DIRECT

O doctoriță de 32 de ani din Mexic a suferit convulsii și a paralizat după ce a primit vaccinul experimental Pfizer

BOMBA Administrației Trump: Vin dovezile că virusul COVID-19 a fost creat de CHINA în laborator. Războaie simultane în SUA: Junta democrată a lui Biden vrea să-l demită pe Trump cu trupele înarmate ale Gărzii Naționale instalate la Capitoliu

După ce a prezis pandemia, Simpson a prezis și atacul asupra Capitoliului. Ce mai urmează? APOCALIPSA - conform serialului TV

Norvegia investigheaza moartea a 7 bătrâni „la câteva zile” de la vaccinarea anti-COVID-19 cu vaccinul Pfizer/BioNTech - Comirnaty injectat și în România

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)