Angela Merkel a anunțat că va candida pentru al patrulea său mandat

Cancelarul german Angela Merkel a anunțat duminică oficial, într-o conferință de presă, că va candida pentru al patrulea său mandat, la alegerile legislative de anul viitor, relatează DPA.
„Sincer, m-am gândit la această decizie în continuu (…), dar sunt pregătită să candidez din nou”, a spus ea.
Cancelarul a subliniat, însă, că această candidatură trebuie aprobată de CDU la consiliul din decembrie.
În pofida nemulțumirii electoratului față de politica sa deschisă față de migranți, lidera conservatoare este considerată o forță de stabilizare în Europa, pe fondul incertitudinii provocate de Brexit și de victoria lui Donald Trump în alegerile din Statele Unite.
„Angela Merkel este un simbol al stabilității, încrederii”, a spus unul dintre politicienii de rang înalt din CDU, Julia Kloeckner.
„Cu modul său direct și calm, ne-a condus în siguranță prin crize financiare și economice”, a adăugat ea.
Circa 55% dintre germani vor ca Merkel, al optulea cancelar al Germaniei după Al Doilea Război Mondial, să aibă un al patrulea mandat, în timp ce 39% sunt împotrivă, arată un sondaj Emnid publicat duminică.
Știre inițială
Angela Merkel ar urma să-și anunțe - duminică - candidatura pentru un nou mandat de cancelar, într-un moment în care susținătorii săi fac din ea ultima redută în fața presiunilor populiste sub efectul Brexit și al victoriei lui Donald Trump la prezidențialele din SUA.
De 11 ani în funcție, Merkel, care deține deja recordul de longevitate la putere în țările occidentale, urmează să susțină o declarație de presă la ora locală 19:00 după o reuniune la Berlin a partidului său conservator, CDU. Întreagă mass-media din țară se așteaptă ca ea să-și oficializeze decizia cu această ocazie.
„Toată lumea știe că ea va candida din nou", a spus sâmbătă deputatul european alCDU, Elmar Brok. Nu are nicio îndoială nici liderul social-democraților, Sigmar Gabriel, care a afirmat: „Ne așteptăm ca Merkel să spună duminică ceea ce fiecare dintre noi știe deja și anume că ea va conduce CDU în viitoarea campanie electorală".
În vârstă de 62 de ani, Merkel, fiica unui pastor din RDG, urmează ca cel mai târziu la congresul anual al CDU prevăzut pentru începutul lunii decembrie să obțină realegerea ca președinte al partidului său înainte de alegerile legislative din septembrie—octombrie 2017.
Având în vedere sondajele, Angela Merkel are toate șansele să iasă din scrutin cu al patrulea mandat pentru funcția de cancelar. Ea ar putea atunci să intre în istorie, doborând recordul la putere în Germania a cancelarului iconic postbelic Konrad Adenauer (14 ani) și egalându-l pe cel al propriului mentor politic, Helmut Kohl (16 ani).
Angela Merkel se află totuși într-o situație paradoxală: celebrată în străinătate, unde așteptările în privința sa au crescut de la victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA, ea intră în anul electoral slăbită pe plan intern în urma sosirii controversate a unui milion de refugiați în țară.
Președintele Barack Obama i-a adus un omagiu săptămâna aceasta la Berlin în cadrul turneului său de rămas bun: „Dacă eram german, i-aș fi putut oferi sprijinul".
În fața tendințelor autoritariste în lume, New York Times chiar o vede ca fiind "ultimul apărator al valorilor umaniste ale Occidentului". Ea a susținut cu fermitate politica sa generoasă față de imigrație și tocmai i-a amintit clar lui Donald Trump importanța valorilor democratice.
În paralel, „în țara sa, puterea sa se destramă", a nuanțat săptămâna aceasta Die Zeit. Cu siguranță, popularitatea sa a crescut din nou după căderea odată cu criza migranților, dar familia sa politică nu este creditată decât cu 32% din intențiile de vot, aproape cu 10 puncte mai puțin decât la alegerile din 2013.
„Efectul de aspirare creat de victoria lui Trump o atinge pe Merkel într-un moment în care oportunitățile sale de leadership sunt limitate: ea nu poate conta pe Europa pentru a merge înainte, nu are un partid unit în spatele ei și nu se bucură de sprijinul deschis al populației pe care îl avea încă în urmă cu un an și jumătate", scrie săptămânalul Die Zeit.
Aceste amânări de luni de zile cu privire la candidatura sa sunt astfel rezultatul acestei slăbiciuni. Ea a trebuit să se confrunte cu rebeliunea în problema refugiaților în cadrul ramurei bavareze a partidului său CSU, care a amenințat-o de mai mult timp că nu o va susține în 2017, dar care și-a revizuit atitudinea în lipsa unei alternative.
Cancelarul s-a confruntat recent cu un alt regres, eșuând în a promova un candidat al partidului său pentru a deveni președinte al Germaniei în 2017.
Dar în timpul mandatului său, în Germania s-a dezvoltat un partid populist Alternativa pentru Germania (Alternative für Deutschland/AfD), în competiție cu partidul său de dreapta. AFD are toate șansele să intre în Bundestag, o premieră pentru o formațiune de acest tip după 1945.
Cu toate acestea, Angela Merkel deține o serie de atuuri: nu are niciun concurent important în propria tabără, oferă imaginea unui garant al stabilității într-o epocă agitată și rămâne mult mai populară decât rivalii săi social-democrați.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE - DISCURSUL INTEGRAL

La prăbușirea lui Zelenski, un mit găunos frate cu Covidul

Cine e Brigitte? (IV): Jean-Michel și Veronique – Tripla identitate a Primei Doamne a Franței

Cine e Brigitte? (V): Cine l-a creat pe Emmanuel Jean-Michel Macron? - Dezvăluirile unui program de identificare facială

Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei propune împărțirea teritoriului Ucrainei cu România

Cu Zelenski în frunte, Europa e gata să intre într-un Dublu Război: cu SUA și cu Rusia
Recomandările noastre

Cine e Brigitte Macron? (VI): Misterul se elucidează – Cine conduce Franța? – Și cine conduce lumea?

18 februarie: 73 de ani de la ridicarea la Ceruri a lui Valeriu Gafencu. Sfântul Închisorilor: Fericirea vine din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. VIDEO: NOAPTEA PĂTIMIRILOR
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel Donald Trump Nigel Farage
Locații: Germania
Subiecte: Brexit Criza refugiați
Organizații: CDU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)