ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.


Pe 26 septembrie 2021. în Germania au loc alegeri generale pentru Bundestag. Ele sunt marcate de retragerea din politică a Angelei Dorothea Merkel, femeia care a schimbat fața Germaniei și a Europei. A mutilat-o iremediabil.

O analiză excepțională realizată de Napoleon Linathatos pentru The American Conservative pe care am tradus-o integral pentru cititorii ActiveNews.

Maria Landenburger era o studentă la medicină în vârstă de 19 ani, al cărei cadavru a fost găsit în râul Dreisam din Germania, în 2016. Ea a fost violată și apoi strangulată cu o eșarfă.
 
Asasinul mințise în privința vârstei și originii sale etnice atunci când a venit în Germania. La fel mințise și când a intrat în Grecia, cu câțiva ani înainte, unde a primit o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani pentru că a jefuit o fată de 20 de ani și apoi a aruncat-o de pe o stâncă.

După ce ispășise un an și jumătate de închisoare, noul guvern de stânga din Grecia a dat o amnistie generală și astfel Hussein Khavari a fost eliberat și a ajuns în Germania.

La fiecare crimă pe care a săvârșit-o, Khavari a beneficiat de pe urma sistemului de imigrație, care are un singur scop: să maximizeze cifrele de imigranți prin orice mijloace.

Lui Khavari i s-a permis să facă cerere de azil în Grecia, deși ajunsese acolo dintr-o țară sigură. 
Nimic din ce a declarat el nu a fost  cercetat cu seriozitate. După ce a comis o crimă, nu a fost niciodată expulzat.

Când a ajuns în Germania, a fost aplicat același proces de maximizare a imigrației.

În timpul cancelariatului Angelei Merkel, deschiderea frontierelor s-a schimbat dintr-o politică tacită într-o cruciadă morală.

În 2015, când guvernul de stânga din Grecia a decis să elimine și ultimele piedici la intrarea în țară, s-a produs un nou val de imigranți în Europa. Când acești oameni au început să se răspândească pe continent, Merkel a ieșit public anunțând că „nu vor fi limite” în privința numărului de imigranți cărora Germania le va permite să intre în țară.

„Ca o țară cu o economie puternică și sănătoasă, avem puterea să facem ce este necesar”, a declarat ea.

Valul de imigrație provocat de gesturile de deschidere ale guvernului grec a fost transformat în tsunami de politica „fără limite” a Angelei Merkel. Peste un milion de imigranți au năvălit în Germania numai în 2015.

Nici Merkel, nici opoziția, nici presa nu au încercat vreodată să examineze cum a început totul. Nimeni nu era cu adevărat interesat de cine vine și de unde vine. Nimeni nu părea să remarce că „refugiații” se întâmpla să fie într-un număr disproporționat de mare bărbați, tineri, în special.

Toate faptele neconvenabile au fost eliminate din relatările presei. În fotografii, prim-planurile erau ocupate de copii mici și de femei. Planurile generale erau luate de la o distanță suficient de mare pentru a ascunde hoardele de bărbați.

Alese cu grijă, povești înduioșătoare vorbeau despre familii destrămate de război, deși, dacă priveai de aproape la cine intră în țară, remarcai numărul incredibil de mic de familii, de femei, de copii și de persoane vârstnice.

Cu toate astea, Merkel a mers mai departe. Ea a felicitat presa pentru treaba făcută. 
Revista Time a ales-o Omul Anului: „Angela Merkel, cancelara lumii”.

„Germania este un bastion al decenței și stabilității”, a declarat John Kampfner, ziarist la Financial Times și la BBC.

Roger Cohen de la New York Times a apreciat că Merkel „ține țara unită prin prudența ei”.

Însă greul misiunii i-a revenit presei germane. Un studiu comandat de Fundația Otto Brenner a sindicatului german de inginerie IG Metall „a analizat peste 35.000 de articole publicate la apogeul crizei refugiaților din 2015 și începutul lui 2016 (o perioadă de circa 20 de săptămâni).

Raportul a dezvăluit că ziariștii:

„au preluat fără nici o critică punctul de vedere al guvernului și au prezentat aproape exclusiv «opiniile elitei». Două treimi din interviuri au fost realizate cu persoane având legături cu guvernul. Politicienii din opoziție, în special membrii partidului de stânga Die Linke și din partidul populist de dreapta Alternative für Deutchland, erau citați arareori. Accentul a fost pus pe soarta refugiaților, numeroase articole fiind scrise într-un stil emoțional «implicat».”

Merkel a decis din proprie inițiativă să schimbe radical societatea germană. Nu a fost nimic pus în dezbatere. Fie erai de acord cu programul, fie erai concediat și asociat cu cea mai infamă perioadă din istoria Germaniei.

Din 2013, Merkel a guvernat împreună cu Partidul Social Democrat. A fost o coaliție necesară prin prisma rezultatelor alegerilor, dar care a demonstrat și cât de uniformă era filosofia elitelor politice din Germania.

Partidele politice „acceptabile” din Germania nu mai reprezintă atât poporul german, cât diferitele facțiuni și nuanțe ale conducătorilor țării.

Merkel a putut adopta public și unilateral o politică de deschidere a frontierelor pentru că aceasta era orice, numai radicală nu, pentru clasa politică monolitică.

Presa, impregnată cu aceleași valori, considera că este de datoria ei să vândă publicului politica de deschidere a frontierelor.

O altă temă importantă pentru Merkel a fost schimbarea climatică. Când inundațiile au devastat Germania la jumătatea lunii iulie a acestui an, Merkel și-a repetat mesajul despre necesitatea stringentă de a acționa.

„Trebuie să ne grăbim, trebuie să accelerăm lupta împotriva schimbării climatice”, a declarat ea în timp ce vizita o zonă devastată.

În mod caracteristic, presa a reluat ca un ecou acest mesaj. De exemplu, Der Spiegel, cea mai mare revistă de informații din Germania și din Europa, a propovăduit că „greu ar putea fi găsite probleme mai importante: criza climatică – și întrebarea în ce mod omenirea poate păstra planeta locuibilă – necesită răspunsuri”.

Însă, omul de știință Steven Koonin nota în Wall Street Journal că  „inundațiile din Europa și China și temperaturile record din unele regiuni ale Statelor Unite sunt efectele vremii, nu ale climei – evenimente singulare, nu tendințe desfășurate pe decenii. Atât Europa cât și China au trăit inundații la fel de devastatoare și în secolele trecute, însă acestea sunt uitate sau ignorate în mod deliberat.”

Concentrarea asupra schimbării climatice este destul de convenabilă pentru Angela Merkel, dat fiind eșecul sistemului de alertă pentru inundații. Un articol din Guardian relata că au existat „semne de întrebare privind lipsa alertelor în condițiile în care bilanțul victimelor depășește 150 și satele au rămas fără apă de băut, curent electric și gaze.”

Hannah Cloke, care a participat la crearea sistemului european de alertă a inundațiilor, a declarat pentru Politico că numărul morților reprezintă un „eșec monumental al sistemului”.

Incapabilă să-și îndeplinească funcțiile de bază ale guvernării, clasa politică reprezentată de Merkel se concentrează mai degrabă pe ideile și proiectele sale favorite pentru a-și spori puterea de cumpărare și influența asupra economiei private.

Germanii plătesc cu 247% mai mult pe kilowatt/oră decât americanii pentru a finanța visurile verzi ale clasei lor politice.

Programul de transformare energetică a Germaniei, cunoscut sub numele de Energiewende, este ciuruit de ineficiență, risipă și opacitate.

Clean Energy Wire scrie:

„Curtea Federală de Conturi (BRH) a Germaniei a criticat în mai multe rânduri guvernul pentru că nu a prezentat o viziune de ansamblu asociată cu Energiewende, cum ar fi taxele pe energiile refolosibile, cheltuielile de rețea, cu personalul administrativ și pierderile de venituri prin bonificațiile verzi. Potrivit Curții, controlul și coordonarea costurilor legate de Energiewende sunt insuficiente și nu răspund «întrebărilor fundamentale».”

De asemenea, Steven Koonin notează în cartea sa, Unsettled:

„UE, care contribuie cu mai puțin de 10% din emisiile de carbon de astăzi, s-a angajat să le reducă cu 40% până în 2030 și a legiferat o reducere netă de 100% (!) până în 2050. În schimb, aproape toate economiile țărilor în dezvoltare cu puternice emisii de carbon ar urma să-și mărească în mod semnificativ emisiile de carbon până în 2030: China și India construiesc centrale pe cărbune care vor dubla, respectiv tripla emisiile lor, în timp ce Rusia (al patrulea emițător mondial) își propune și ea investiții care îi vor spori considerabil emisiile.”

Așadar, dacă toate inițiativele Energiewende ale Germaniei și toate reducerile de emisii de carbon din Europa se vor derula exact conform planului, chiar dacă teoriile și supozițiile lui Merkel despre schimbarea climatică ar fi corecte și dacă organizarea birocratică radicală centralizată, de sus în jos, ar funcționa perfect, toate acestea nu ar avea nici o importanță.

Pretinsele inundații provocate de schimbarea climatică tot se vor produce, deoarece climatul, ca și Germania lui Merkel, nu are frontiere.

Nimic din toate astea nu o tulbură pe Merkel, care este total impermeabilă la dovezile contra și la lipsa de dovezi în favoarea programului său radical verde.

Consumatorii și companiile germane sunt puși să plătească tot mai mult pentru obsesiile politicienilor, finanțând membrii UE faliți, suportând ajutoarele sociale pentru o imigrație „fără limite” și nesfârșite himere verzi.

Nu este nici o întâmplare dacă economia germană se află într-o stare de stagnare și declin. Sub Merkel, economia germană a avut o creștere medie de puțin peste 1%. 

Frederik Erixon notează în cartea sa, The Innovation Illusion, că doar două companii germane cu indice DAX 30 au fost fondate după 1970.

„La începutul lui februarie, Frankfurter Allgemeine Zeitung a relatat că partea din PIB produsă de industrie a căzut de la 23%, în 2016, la 21,5% în 2020. Articolul purta titlul «Dezindustrializare galopantă»”, a scris Sabine Beppler-Stahl în Spiked.”

Comportamentul discret, chiar anost, al lui Merkel a contribuit și mai mult la camuflarea caracterului extremist al politicii sale. Modul în care ea a gestionat criza Euro a fost prezentat și vândut ca o mare dovadă a simțului său politic.

Prea puțin contează că, practic, totul se reducea la tactica „extinde și pretinde”.

Cleptocrațiile de la periferia UE au fost alimentate, politic și financial, la un cost uriaș pe spinarea plătitorilor lor de taxe și a celor din alte state membre UE, inclusiv și în primul rând germanii.

Foarte puține reforme au fost cu adevărat puse în practică. Astăzi, raportul datorie/PIB al Germaniei este cu aproape 40% mai mare decât atunci când această țară s-a prăbușit în 2010.

Criza a fost doar amânată, iar ceea ce se va întâmpla în viitor va face ca criza din 2010 să pară asemenea unei plimbări plăcute la apusul soarelui.

Însă când toate acestea se vor produce, Merkel nu va fi aici pentru a achita nota de plată. După o serie de eșecuri devastatoare ale partidului său în alegerile locale, ea a decis să nu mai candideze pentru postul de cancelar în alegerile viitoare.

Dacă se poate spune ceva bun despre Merkel, este că a renunțat la pretenția că Uniunea Creștin Democrată, partidul pe care îl conducea, este un partid conservator.

La fel ca majoritatea partidelor dominante de „dreapta” din Europa, el face parte din ceea ce se numește „stângism cu limitare de viteză”, în timp ce partidele de stânga tradiționale apasă pedala până la fund.

Merkel a recunoscut dominația stângii în toate instituțiile importante ale societății și a decis că partidul ei va fi, deschis și fără ranchiună, partidul celor care conduc aceste instituții.

Ca alegător german, poți vota pentru partea din clasa conducătoare care pune accentul pe ecologismul de stânga (Verzii), sau să alegi supermarketul stângismului (Social Democrații).

Poți de asemenea alege stângismul mai ușor și mai puțin elaborat al CDU, sau stângismul cu posibile (dar improbabile) reduceri de taxe al Partidului Liber Democrat.

Nici una din aceste alegeri nu va afecta vreuna din chestiunile importante care ar trebui în mod normal dezbătute într-o societate democratică.

Nici unul dintre aceste partide nu va schimba orientatea politică a Germaniei față de Uniunea Europeană, imigrație, impozite, cheltuieli sau libertăți civice.

Alegerile sunt ca atunci când vrei să-ți cumperi o mașină, însă marca și modelul au fost deja alese pentru tine, și singura decizie care îți rămâne este la nivelul detaliilor.

Uniformitatea ideologică a tuturor partidelor politice „acceptabile” din Germania trădează o clasă conducătoare care a încetat până să și pretindă că nu se reprezintă decât pe ea însăși, obligată, totuși, să domnească peste o populație pe care nu o consideră la înălțimea normelor sale morale.

Această uniformitate a fost în mod deosebit frapantă a doua zi după asasinarea Mariei Ladenburger. 
Primarul orașului, Dieter Salomon, din partidul Verzilor, a declarat că „originea autorului nu trebuie folosită pentru judecăți radicale”.

Președintele social-democrat de atunci, Sigmar Gabriel, „a exprimat condoleanțe și, de asemenea, a avertizat față de incitarea la ură, declarând că «refugiații pot comite aceleași crime oribile ca persoanele născute în Germania»”.

Julia Klochner, o vicepreședintă a partidului lui Merkel, a declarat că „asemenea cruzimi sunt comise de autohtoni și de străini, nu este un fenomen nou”.

Un om rezonabil ar putea conchide că asasinarea Mariei Ladenburger, deși a fost făcută foarte probabilă de măsurile de deschidere a frontierelor, nu dovedește, nici nu infirmă necesarmente o tendință socială mai largă.

Problema este că această crimă nu a fost una izolată. După cum notează un reportaj Reuters, „crimele cu violență au crescut cu circa 10% în 2015 și 2016, după cum arată o cercetare. Peste 90% din această creștere este atribuită tinerilor bărbați refugiați.”

Un raport al Poliției Federale afirma că „deși reprezintă doar 12% din populație, proporția străinilor în rândul suspecților de infracțiuni era de 37%. În cazul omorurilor, această proporție este chiar și mai mare, cu 40% dintre suspecți din rândul imigranților.”

Un articol din Bloomberg cu titlul „Germania trebuie să se resemneze cu infracțiunile refugiaților” afirma că „neobișnuitele date despre violență ale solicitanților de azil confirmă temerile extremei drepte, dar nu și soluțiile sale”.

Pe măsură ce publicul german a devenit tot mai nemulțumit cu ce s-a întâmplat în 2015, guvernul lui Merkel a găsit un mijloc de a răspunde acestei nemulțumiri.

În 2018, el a propus o nouă lege a cenzurii. Conform organizației Human Rights Watch, „legea impune companiilor care găzduiesc conținut terț să ia decizii dificile despre momentul în care discursul utilizatorului încalcă legea, în condiții care încurajează eliminarea discursului indiscutabil legal”.

În plus, „legea nu prevede nici control, nici recurs judiciar, dacă o companie violează dreptul de exprimare sau de acces la informație”.

Directorul organizației a declarat că legea este „vagă, prea largă și transformă companiile private în cenzori excesiv de zeloși pentru a evita amenzile grele, lăsând utilizatorii fără control judiciar, nici drept la recurs”.

Pe de altă parte, „cel puțin trei țări – Rusia, Singapore și Filipine – au citat direct legea germană ca un exemplu pozitiv, în timp ce evaluează posibilitatea de a adopta sau au propus o legislație pentru a elimina conținutul «ilegal» online”.

Utilizarea mijloacelor iliberale pentru atingerea scopurilor nedemocratice în numele liberalismului a fost întotdeauna marca radicalismului Angelei Merkel.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews