Angela Merkel, reacție la declarațiile lui Donald Trump: Europenii își au destinul în propriile mâini

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat luni că europenii își au destinul în propriile mâini, după criticile ferme formulate de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la Uniunea Europeană și laudele sale pentru Brexit, informează AFP.
„Cred că noi, europenii, avem destinul nostru în propriile mâini. Voi continua să mă angajez pentru ca cele 27 de state membre să lucreze împreună pentru viitor, în fața provocărilor secolului XXI-lea”, a declarat Merkel, întrebată în timpul unei conferințe de presă cu privire la sprijinul formulat de Trump pentru ieșirea Marii Britanii din UE și predicția lui că și alte țări vor face la fel.
Într-un interviu oferit publicației germane Bild și celei britanice The Times, președintele ales al SUA, care își va prelua funcția vineri, a estimat că NATO este un for 'depășit' și a denunțat ca fiind „catastrofică” politica cancelarului german de primire a migranților.
Cancelarul Merkel, a cărui țară a primit peste un milion de solicitanți de azil din 2015 până acum, nu a dorit să răspundă în detalii acestor critici, considerând că opiniile exprimate de Donald Trump sunt deja cunoscute.
„Opiniile mele cu privire la problemele transatlantice sunt cunoscute. Președintele ales (al SUA) și le-a expus de mai multe ori pe ale lui. Iar atunci când va fi în funcție — ceea ce nu este cazul deocamdată — vom lucra desigur cu noul guvern american și vom vedea la ce acorduri vom ajunge”, a declarat Angela Merkel.
Nu în ultimul rând, Merkel a respins încă o dată orice legătură între amenințarea teroristă în Europa și refugiații care fug de războiul din Siria, dintre care sute de mii au ajuns în Germania.
„Vreau să separ problema terorismului de problema refugiaților în ceea ce privește războiul din Siria”, a declarat Merkel, subliniind că „majoritatea sirienilor” au fugit de „războiul civil, de luptele împotriva regimului lui Bashar al-Assad și de represaliile lui Assad”.
Înainte de Merkel, vicecancelarul german Sigmar Gabriel a replicat afirmațiilor lui Donald Trump cu privire la UE și Germania, îndemnându-i pe europeni să dea dovadă de 'siguranță' în fața succesorului lui Barack Obama.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel
Subiecte: Alegeri preşedinţie SUA
Organizații: NATO Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)