Angela Merkel vrea o revizuire a tratatelor europene, după cum a cerut David Cameron

Cancelarul german Angela Merkel s-a pronunțat vineri în favoarea unei posibile revizuiri a tratatelor europene, afirmând totodată că este dispusă să discute despre reformele pe care premierul britanic David Cameron le solicită pentru rămânerea Marii Britanii în UE, informează agenția EFE, citată de b1.ro.
”Atunci când există voință se găsește drumul”, a declarat Merkel la conferința de presă comună desfășurată vineri la Berlin, după o întrevedere cu Cameron. Totuși, cancelarul german a precizat că într-o astfel de negociere există ”linii roșii”, cum ar fi piața unică și libertatea de circulație.
De prudență a dat dovadă și David Cameron în dicursul său, afirmând că ”nu există o soluție magică și nici rapidă, dar că dacă există voință se găsește drumul”. Premierul britanic a mai precizat și că este convins că ”pentru UE va fi mai bine dacă Marea Britanie rămâne în blocul comunitar și de asemenea interesele Marii Britanii vor fi mai bine apărate dacă rămâne într-o UE reformată”.
Angela Merkel a mai declarat că există puncte unde s-ar putea găsi cu ușurință un acord cu Marea Britanie, dând ca exemplu scăderea birocrației în instituțiile europene. În schimb, susține cancelarul german, altele vor necesita discuții mai ample, cum ar fi planurile guvernului de la Londra de a limita accesul lucrătorilor străini la sistemul britanic de asistență socială, măsură menită să descurajeze imigrația, mai ales cea provenită din estul Europei.
Premierul David Cameron s-a arătat hotărât, atât înainte, cât și după alegerile legislative din 7 mai, să ceară renegocierea relațiilor țării sale cu UE și apoi, nu mai târziu de 2017, să convoace un referendum la care britanicii să decidă dacă mai vor să rămână în Uniunea Europeană.
Pe același subiect

LISTA PRINCIPALILOR PSIHOPAȚI AI LUMII. Dr. Damian Baciu oferă sinteza Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctorat la Sorbona, Dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE

Tucker Carlson: Cum se produce în mod artificial Foametea

Asasinarea lui Kennedy a fost mizilic - The Times: Nord Stream a fost aruncată în aer de un Stat Occidental
Recomandările noastre
Persoane: Angela Merkel David Cameron
Locații: Bruxelles Marea Britanie
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)