Anunț tranșant al premierului Cehiei: Nu va primi nici măcar orfani refugiați. „De ce să-i primim? Avem și noi orfani aici!”

Premierul ceh Andrej Babis a mers un pas mai departe în ceea ce privește atitudinea sa intransigentă față de găzduirea de către țara sa de refugiați, declarând într-un interviu pentru cotidianul Pravo că nu vor fi făcute excepții nici măcar pentru cazurile umanitare, cum ar fi orfanii de război din Siria, transmite sâmbătă dpa.
„De ce să-i primim noi? Avem și noi orfani aici în țară pe care trebuie să-i pregătim pentru viață", a spus Babis. Republica Cehă își demonstrează solidaritatea prin intermediul ajutoarelor financiare și medicale livrate direct Siriei și altor zone de criză, a explicat premierul Babis.
„Poziția Cehiei este clară. Nu vom primi nici măcar un singur refugiat", a insistat politicianul ceh.
Babis a cerut tuturor țărilor din Uniunea Europeană „să transmită un semnal clar" împotriva imigrației ilegale, trimițând înapoi migranții care ajung la țărmurile europene la bordul unor ambarcațiuni.
El a atacat și decizia UE de a lansa un proces de sancționare a Ungariei și Poloniei. „Nu-mi place ideea că executivul european acționează împotriva Poloniei sau a Ungariei. Cine știe dacă nu cumva Republica Cehă s-ar putea confrunta cu o amenințare asemănătoare într-o zi, din cauza știrilor false?", a spus el.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Andrei Babis
Locații: Cehia
Subiecte: Criza refugiați Imigranti Europa
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)