Arabia Saudită a majorat cu 50% prețul benzinei la pompă

Cel mai mare exportator mondial de petrol, Arabia Saudită, a anunțat că va elimina o serie de subvenții care vor duce la majorarea cu peste 50% a prețului benzinei la pompă, după ce în 2015 a înregistrat un deficit bugetar record de 98 de miliarde de dolari, din cauza prăbușirii prețului petrolului, informează AFP, citat de Agerpres.
Începând de marți, prețul unui litru de benzină cu cifră octanică 95 fără plumb va fi majorat cu 50%, până la 0,90 riali (0,21 euro), iar în cazul benzinei cu cifră octanică 91 prețul va fi majorat cu 67%, până la 0,75 de riali (0,18 euro) litrul.
Prin această măsură Arabia Saudită urmează exemplul Emiratelor Arabe Unite, care în acest an au devenit prima 'petromonarhie' din Golful Persic care a liberalizat prețul carburanților. De asemenea, Kuweitul a eliminat subvențiile pentru motorină și kerosen și în prezent intenționează să reducă subvențiile pentru electricitate și benzină.
Prețul barilului de petrol a scăzut cu aproape 70% după luna iunie 2014 și, în prezent, se situează la cel mai redus nivel din ultimii 11 ani.
În pofida scăderii cotației țițeiului, guvernul saudit a menținut în 2015 un nivel ridicat al cheltuielilor. Oficialii Ministerului saudit de Finanțe au precizat luni că veniturile din acest an au fost de 608 miliarde de riali (162 miliarde de dolari), mult sub ținta de 715 miliarde de riali preconizată la începutul anului și sub veniturile din 2014, în timp ce cheltuielile s-au ridicat la 975 de miliarde de riali (260 de miliarde de dolari), cu mult peste cifra de 860 de miliarde de dolari planificată inițial, pe fondul unor bonusuri acordate funcționarilor publici. În aceste condiții, în 2015 Arabia Saudită a înregistrat un deficit bugetar record de 367 miliarde riali (98 de miliarde de dolari), aproximativ 20% din Produsul Intern Brut.
Bugetul pe 2016 prevede un deficit de 87 de miliarde de dolari, rezultat în urma unor venituri de 513 miliarde de riali (137 miliarde de dolari) și a unor cheltuieli de 840 de miliarde de riali. Pentru a face față scăderii veniturilor din exporturile petroliere, autoritățile de la Riad au anunțat că vor revizui prețul energiei electrice, apei și produselor petroliere, care în prezent sub subvenționate masiv. De asemenea, autoritățile saudite intenționează să majoreze taxele pe servicii și să finalizeze pregătirile pentru introducerea unei Taxe pe Valoarea Adăugată, în coordonare cu alte monarhii din Consiliul de Cooperare al Golfului.
Vânzările de petrol asigură 90% din veniturile Arabiei Saudite, țară care este cel mai mare exportator mondial de țiței, cu o producție de aproximativ 10,4 milioane barili pe zi. Analiștii estimează că autoritățile de la Riad poartă o parte din vină pentru scăderea prețului la petrol, din cauza hotărârii de a-și apăra cota de piață și de a nu reduce producția, în pofida diminuării prețurilor.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)