Arestarea lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks, este o prioritate pentru administrația Trump

Arestarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, este o „prioritate” pentru administrația Trump, care încearcă să lupte împotriva divulgării de informații sensibile, a declarat joi ministrul american al justiției, Jeff Sessions, potrivit AFP.
Media locale, care citează responsabili americani, vorbesc despre informații ce ar indica faptul că Washingtonul ar fi pe punctul de a stabili capete de acuzare în vederea arestării lui Assange.
„Ne vom intensifica eforturile și am luat deja măsuri în privința scurgerilor" de informații, a declarat Sessions într-o conferință de presă.
„Este un caz care depășește tot ceea ce cunoșteam eu", a spus ministrul justiției, vorbind despre numărul ridicat de scurgeri de informații.
„Avem profesioniști care sunt în sistemul de securitate al SUA de mulți ani și care sunt șocați de numărul scurgerilor, unele dintre ele fiind extrem de grave", a adăugat el.
„Vom încerca să trimitem la închisoare anumite persoane", a spus Sessions.
Conform Washington Post, procurorii au redactat în ultimele săptămâni o notă privind acuzațiile împotriva lui Assange și împotriva unor membri ai WikiLeaks, care ar putea include complot, furt de bunuri ale statului și încălcarea legii federale privind spionajul.
În vârstă de 45 de ani, Julian Assange este refugiat în Ambasada Ecuadorului de la Londra din 2012, în speranța că va scăpa de un mandat de arestare european pentru un presupus viol în Suedia, acuzație pe care el o neagă.
Assange se teme că va fi extrădat în SUA, unde riscă pedepse grele pentru publicarea în 2010 de documente confidențiale militare și diplomatice, în special asupra războaielor din Irak și Afganistan.
Australianul a fost interogat la ambasadă la 14 și 15 noiembrie în acest caz de presupus viol care datează din august 2010.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)