ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Bărbați înarmați au pătruns într-o biserică catolică din orașul Dablo din Burkina Faso și au ucis șase persoane, informează BBC.

Atacatorii, între 20 și 30, apoi au dat foc lăcașului de cult. Primarul orașului, Ousmane Zongo, a precizat că panica s-a instalat după ce alte clădiri au fost incendiate și un centru medical a fost jefuit.

Violența jihadistă a izbucnit în Burkina Faso din 2016, iar acesta este al treilea atac asupra unei biserici din ultimele cinci săptămâni.

La ora 09:00 ora locală (10:00, ora României), indivizi înarmați au pătruns în lăcașul catolic și au început să tragă, în timp ce enoriașii încercau să scape. Sursele indicate de BBC afirmă că printre cei morți se află și preotul care liturghisea în acel moment.

Grupurile islamiste au comis o serie de atacuri împotriva spațiilor de cult creștine din Burkina Faso în ultimii ani, în regiune fiind active o serie de grupări asociate cu Al Qaeda și Statul Islamic.

Luna trecută, atacatorii au atacat o biserică protestantă din orașul Silgadji, omorând șase persoane. În aprilie, patru persoane au murit după o biserică catolică a fost atacată într-un sat din apropierea localității Dori.

Pe 22 aprilie, de Paștile catolice, peste 200 de persoane au fost ucise într-un atentat în Sri Lanka.