ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 19:00 Președintele american Donald Trump a denunțat un „act ce reprezintă răul absolut” după masacrul din Las Vegas soldat cu cel puțin 50 de morți și peste 400 de răniți, fără a menționa însă gruparea Statul Islamic (SI) care a revendicat acest atac, relatează AFP și DPA.

„Ieri seară, un bărbat a deschis focul asupra unei mulțimi de oameni care asistau la un concert de muzică country în Las Vegas. El a ucis cu brutalitate peste 50 de persoane într-un act care reprezintă răul absolut”, a declarat Trump într-un discurs rostit la Casa Albă, anunțând că se va deplasa miercuri la Las Vegas.

Liderul american a afirmat că țara simte „tristețe, șoc și durere” și a lăudat eforturile ofițerilor de poliție, care l-au localizat pe atacator la etajul al 32-lea al unui hotel și au intrat în camera acestuia la câteva minute de la declanșarea atacului.

„Viteza cu care au acționat este miraculoasă și a împedicat alte pierderi de vieți omenești', a mai spus Trump. 'Să găsești atacatorul atât de repede după ce au fost trase primele focuri de armă este ceva pentru care vom fi mereu recunoscători. Demonstrează ce înseamnă cu adevărat adevăratul profesionalism”, a mai spus președintele american.
 

 
ACTUALIZARE 18:30 Statul Islamic a revendicat atacul din Las Vegas, relatează AFP, care citează un mesaj de propagandă al grupării teroriste. Organizația teroristă și-a făcut un obicei din a revendica toate atacurile comise de „lupi singuratici”. Însă poliția din Las Vegas susține că atacatorul nu era cunoscut autorităților federale și nici nu au descoperit deocamdată un motiv pentru care bărbatul ar fi comis masacrul.
 
Un clujean de 23 de ani, Luca Iclodean, se numără printre sutele de persoane rănite în cel mai sângeros atac armat din SUA. Tânărul locuiește cu familia sa în statul Nevada și se afla în public la concertul de muzică country.

ACTUALIZARE 16:55 Stephen Paddock, bărbatul despre care se crede că a ucis cel puțin 50 de persoane și a rănit alte peste 400 luni la Las Vegas (SUA), era mort când polițiștii au intrat în camera sa de hotel, cu vedere spre locul în care se desfășura un festival de muzică, a indicat poliția locală, relatează DPA și AFP.

 
Într-un comunicat, poliția din Las Vegas a precizat că echipa SWAT a departamentului a „răspuns la apel, a spart ușa camerei de hotel și l-a găsit pe suspect mort”.

Kevin McMahill, adjunctul șerifului din Las Vegas, a declarat la CNN că s-ar putea ca suspectul să se fi sinucis înainte de sosirea poliției. El avea în camera sa de hotel ''cel puțin opt arme de foc''.

Paddock, în vârstă de 64 de ani, originar din Mesquite (statul Nevada), a deschis focul, din camera sa de hotel aflată la etajul al 32-lea, asupra unei mulțimi de peste 22.000 de persoane prezente la festival.

Potrivit media australiene, citate de DPA, femeia reținută în legătură cu atacul din Las Vegas are pașaport australian și este prietena lui Paddock. Ea ar fi venit în SUA în urmă cu circa douăzeci de ani.
 
 
ACTUALIZARE 15.15: Presa americană a publicat imagini cu autorul masacrului din Las Vegas. Stephen Paddock, 64 de ani, era cunoscut polițiștilor. A fost dată publicității și fotografia cu iubita atacatorului din Las
Vegas, care e acum căutată. Femeia se numește MariLou Danley și are 62 de ani.
 
ACTUALIZARE 14:14 Cel puțin 50 de persoane au fost ucise și peste 200 au fost rănite în atacul armat care a avut loc duminică noaptea la Las Vegas, în vestul Statelor Unite, la un festival de muzică country în aer liber, transmite Reuters.
 
Circumstanțele în care s-a produs atacul rămân neclare, iar motivația suspectului este necunoscută deocamdată. Poliția a menționat că este în căutarea partenerei de viață a atacatorului, o tânără pe nume Marilou Danley

Poliția a mai precizat că suspectul din acest atac care a avut loc pe principala arteră din Las Vegas, în timpul unui concert de muzică country care se desfășura în aer liber în zonă, a fost împușcat.
 
Poliția a intervenit în forță pe principala arteră din orașul din vestul SUA, după informații privind focuri de armă la hotelul-cazinou Mandala Bay.

Conform presei locale, s-a tras asupra mai multor persoane, printre care și un polițist, în timpul unui concert de muzică country care se desfășura în aer liber în zonă. 
 
„Am auzit pe cineva strigând: LA PĂMÂNT, după care toată lumea s-a pus jos. Eram unii peste alții. Împușcăturile parcă se auzeau din toate părțile. A fost o nebunie totală”, a declarat un martor pentru CNN.
 
În înregistrări video postate pe rețele de socializare se vedea cum sute de oameni fugeau de la locul atacului.

În unele înregistrări se aud focuri de la ceea ce pare o armă automată.