Atentatorul de la Nisa, ca și cel din Orlando, interesat de relațiile gay

Mohamed Lahouaiej Bouhlel, atentatorul de 31 de ani care a ucis 84 de persoane la Nisa, era interesat de relații cu alți bărbați, pe care îi căuta cu ajutorul aplicațiilor de pe telefonul mobil.
Pe lângă mesajele în care plănuia atacul sângeros și cerea mai multe arme, anchetatorii au găsit în telefonul lui Mohamed și poze cu cuceririle sale, bărbați și femei. Omul avea instalate mai multe aplicații pe care le folosea pentru a-și găsi parteneri de ambele sexe. Atacatorului îi plăcea să își facă selfie-uri în care să își arate mușchii, iar familia să spune că obișnuia să poarte pantaloni scurți înflorați, maiouri decoltate și să meargă la clase de salsa, relatează The Sun preluat de știrileprotv.ro.
Deși ISIS s-a grăbit să își asume atentatul iar unele autorități franceze să ia de bună declarația organizației teroriste, nu s-au descoperit deocamdată indicii certe care să confirme această apartenență. Mai mult, persoane din anturajul sau au declarat că Lahouiej nu era religios, nu mergea la moschee, nu se ruga, nu ținea Ramadamul ba, mai mult, bea alcool și consuma carne de porc, lucruri interzise în Islam.
Înclinațiile sexuale ale atentatorului de la Nisa se leagă în mod straniu de cele ale criminalului de origine afgană Omar Mateen care a ucis 50 de oameni într-un club de noapte frecventat de homosexuali în Orlando, SUA, în urmă cu aproape o lună.
Mai mulți cunoscuți au relatat că acesta, în vârstă de 29 de ani, era client fidel al localului în care s-a produs atacul unde încerca frecvent să agațe bărbați. "Era unul dintre clienții obișnuiți ai localului. Îl știam toți pe nume, Omar. Era un homosexual care încerca să agațe bărbați. Se ducea la câte unul, poate îi înconjura umerii cu brațul, încerca să danseze", spune Jim van Horn, patron de bar, într-un material realizat de asemenea de știrileprotv.ro. Un alt client al acestui local de noapte a declarat pentru Los Angeles Time că Omar Mateen i-a trimis un mesaj printr-o aplicație pentru gay. Fosta sa soție a relatat în presa americană că Omar Mateen "avea tendințe homosexuale”.
Nici în acest caz autoritățile nu au reușit să găsească dovezi care să îl lege pe criminal de organizația teroristă ISIS deși aceasta și-a asumat din rațiuni de imagine și în acest caz atentatul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)