Ateul Jordan Peterson a spus că este "puțin probabil" să devină catolic, după convertirea soției sale
Prizatul psihologul canadian Jordan Peterson, care nu se consideră "afiliat" nici unei religii, a declarat că nu intenționează să devină catolic, chiar dacă soția sa Tammy a intrat în Biserica Catolică chiar de Paște.
În timpul unui interviu din 31 martie pentru Eternal Word Television Network (EWTN), Peterson a vorbit cu jurnalistul Colm Flynn despre convertirea soției sale, Tammy, la catolicism de Paște, potrivit LifesiteNews.
Deși Peterson a spus că nimic nu îl „împiedică” să intre în Biserica Catolică, el a declarat că nu intenționează să se convertească la catolicism.
„Fiecare om are propriul lui destin”, a explicat el, adăugând că este „putin probabil” ca în „destinul” lui să devină catolic. „Eu exist la granița lucrurilor”, a spus Peterson.
Comentariile lui Peterson vin după ce l-a acuzat recent pe Papa Francisc de faptul că neglijează mântuirea sufletelor și se concentrează pe „schimbările climatice”, criticând Conciliul Vatican II din anii 1960 pentru că a încercat să facă Biserica „relevantă” pentru lumea modernă.
„Acest lucru nu funcționează. Este ceva superficial”, a declarat el la acea vreme, criticând tendințele hippy, care au proliferat în Biserica Catolică după Vatican II.
Deși Peterson nu plănuiește să se convertească, el a sărbătorit convertirea lui Tammy. „Dacă iubești o persoană, te doare când vezi că se abate de la ceea ce te-a atras către ea. Întrucât și-a continuat eforturile de a se lumina, iar această căutare în sfera catolicismului a fost o parte esențială din acest proces, a devenit mai în acord cu cine este ea, iar acest lucru este grozav, pentru că iubesc cine este ea, așadar, cu atât mai bine”, a declarat Peterson.
Tammy a intrat în Biserica Catolică pe 30 martie la Holy Rosary Catholic Church din Toronto. Ea s-a convertit în urma unei lupte cu cancerul și cu o boală debilitantă. A spus că rugăciunea și legătura cu Dumnezeu a ajutat-o să se recupereze miraculos. După un timp, medicii au descoperit că problema medicală s-a rezolvat de la sine și au anulat operația care fusese plănuită.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
The Spectator: Ucraina pierde războiul
AM FOST ACOLO. Reporterul ActiveNews a văzut implozia turnurilor gemene din New York chiar de la fața locului: s-au topit ca două lumânări. 25 de ani de la o altă mare minciună criminală - 11 septembrie 2001. ENIGMELE 911
Tragedie în Turcia: Un actor celebru a murit subit la 51 de ani. Ce au surprins camerele de supraveghere în ultimele sale clipe
Donald Trump, despre atacurile din 11 septembrie: “Au fost bombe care au explodat simultan”
Canada conectează conturile bancare ale cetățenilor la scorul de credit social – Datele vor valora mai mult decât aurul pe măsură ce avansăm către o societate fără numerar
Cum devii "putinist" fără să spui un cuvânt bun despre Putin
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Jordan Peterson
Subiecte: catolicism
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)