ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sâmbătă, 27 iunie, gruparea bisericească autocefală din Ucraina a decis crearea unui Vicariat pentru românii din Ucraina, care să se autoguverneze.

Textul comunicatului arată că hotărârea cuprinde în ea și oferta către Biserica Ortodoxă Română de a colabora la alcătuirea statutului vicariatului, alături de unitățile bisericești române din Ucraina:

„Dreptul de autoguvernare și de organizare va fi înscris în statutul de administrare a Vicariatului ortodox român din cadrul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, urmând ca acesta să fie elaborat împreună cu reprezentanții organizațiilor religioase care doresc să facă parte din Vicariat, în colaborare frățească cu Biserica Ortodoxă Română, în conformitate cu poziția exprimată anterior de Sfântul Sinod al BOR.”

Vicariatul ar ține direct de conducătorul structurii schismatice, Epifanie. În el ar putea intra organizații religioase (comunități religioase și mănăstiri) cu un număr predominant de etnici români.
În comunicat se spune că se garantează „dreptul de a urma tradițiile liturgice, lingvistice și calendaristice ortodoxe române”.

Darul pe care structura schismatică îl propune către BOR este de două ori otrăvit.

În primul rând pentru că, deși pare un instrument de unitate pentru românii din Ucraina, dacă nu va fi respins de la început el va duce la o dezbinare profundă în rândul românilor din această țară.

Explicația este simplă: este exclus ca o majoritate a clericilor români să îmbrățișeze această propunere, având în vedere situația românilor din Ucraina în perioada independenței statului ucrainean până azi și situația bisericească de la acordarea Tomosului către structura schismatică. Dar, din motive cât se poate de lumești, precum banii ori presiunea serviciilor secrete, este posibil ca un mic procent să treacă la autocefali, ceea ce, pentru prima dată, îi va dezbina și bisericește pe românii din Ucraina.

Comunitatea românească știe că statul ucrainean duce o politică de asimilare forțată a minorităților, care a culminat cu legea privind învățământul din 2018 și legea privind limba de stat din 2019. O realitate pe care niciun român din Ucraina nu o poate uita este închiderea a aproape jumătate dintre școlile românești în 2018 în urma noii legi a învățământului. În Regiunea Cernăuți erau 144 de școli românești în 1945; în 1991, la căderea comunismului și înființarea statului ucrainean independent, erau 91; din 2018 au rămas doar 62, urmând să fie toate închise până în 2023, conform legii învățământului. În Regiunea Odesa, din 62 de școli existente în 1945, mai rămăseseră 18 în 1991, iar azi sunt doar două cu predare integrală în română. Cu câteva zile în urmă, legea privind limba de stat a fost aplaudată de către Epifanie, conducătorul structurii schismatice, atunci când a intrat în vigoare.

Din punct de vedere bisericesc, structurile schismatice care s-au unit în decembrie 2018 în actuala „Biserică Ortodoxă din Ucraina” au fost sprijinite de la înființarea lor în anii ’90 și până în prezent de către stat. Acordarea Tomosului s-a făcut tot prin stat, prin intervenția fostului președinte Petro Poroșenko la Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului. Orice român trăitor în Ucraina știe că vreme de aproape 30 de ani niciun preot român nu a trecut la schismatici, deși au fost chemați, și aceasta nu doar din cauza greșelii bisericești, ci și pentru că schismaticii au declarat că nu îi vor lăsa pe români să slujească în limba română.

Nici după decembrie 2018 niciun preot român nu a trecut la schismatici, deși aceștia din urmă au anunțat că îi vor lăsa să slujească în română. Dar cum pot fi crezuți, după ce vreme de decenii au spus contrariul, iar Epifanie a lăudat legea privind limba ucraineană cu mai puțin de două săptămâni în urmă?!

De altfel, textul comunicatului strecoară abil o portiță prin care se întrevede cum s-ar pierde limba română în biserici dacă preoții români ar accepta să treacă la schismatici! Astfel, în comunicat nu se spune direct și clar că în vicariat preoții vor sluji în limba română, ci că li se garantează că le va fi respectată alegerea de a sluji în română! Este evident ce se va întâmpla în câțiva ani: preoții nou hirotoniți vor fi hirotoniți cu condiția să „aleagă” să slujească în ucraineană. Exact aceeași metodă de a promite ceva despre care știi de la început că nu se va respecta a fost folosită la uniația din Transilvania.

În 1698, sub promisiunea că românii vor primi drepturi sociale ca ale altor etnii din Transilvania, li s-a propus să accepte o unire cu Biserica Catolică, în care toate rânduielile românești și învățăturile ortodoxe vor rămâne la fel, doar jurisdicția va fi schimbată.

În 1701, la actul de unire al ortodocșilor cu catolicii (datat fals în 1698), este atașată o traducere latină care falsifică originalul românesc. În originalul românesc era prevăzut clar că „Și așa ne unim […] cum toată legea noastră, slujba Bisericii, liturghia, posturile și calendarul nostru să stea pre loc, iară dacă n-ar sta pre loc acele, nici aceste peceți ale noastre să n-aibă nici o tărie asupra noastră.” În traducerea latină a fost adăugat în plus că „unirea se face din insuflare dumnezeiască și, mai mult, primind, mărturisind și crezând toate câte le mărturisește ea (Roma), dar mai ales cele patru puncte în care știam că ne deosebim până acum, care ni se arată în prea milostivul decret și în diploma prea sfintei sale maiestăți.” Iar în practică nu originalul românesc a fost urmat, ci adaosul fals din traducerea latină. Ca urmare, uniația nu a adus binele românilor din Transilvania (nu ar mai fi existat răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan dacă uniația i-ar fi ajutat în mod real pe români), ci doar i-a dezbinat bisericește, iar rănile dezbinării nu sunt vindecate nici astăzi.

În al doilea rând, dacă Sinodul BOR va accepta propunerea, îi vom pierde pe românii din Ucraina și din punct de vedere bisericesc. 

Ei nu vor trece la schismatici, dar în sânul bisericii canonice nu vor mai avea niciun atu când vor cere respectarea drepturilor și identității lor de români, pentru că li se va răspunde că Biserica Română le-a ignorat complet vocea și a ignorat complet și vocea bisericii canonice din Ucraina. 

În plus, căderea BOR în plasa vicariatului schismaticilor va anula posibilitatea negocierii unui vicariat cu biserica ortodoxă canonică.

În condițiile în care schismaticii cunosc atitudinea preoților români din Ucraina, destinatarul real al ofertei este Biserica Ortodoxă Română. Ei speră că Patriarhia Română va face uz de calitatea, onorifică azi, de Biserică-mamă pe care o are față de românii din Ucraina, pe care i-a păstorit în mod direct până la răpirile Bucovinei (1775) și Basarabiei (1812) și în perioada interbelică (1918–1944) și le va cere acestora să accepte oferta structurii schismatice.

Dacă Sinodul BOR va cădea în această plasă, va pierde și această calitate onorifică și de suflet față de preoții români din Ucraina, care se vor simți trădați.
În concluzie, dincolo de promisiunile bine ticluite ale ofertei structurii schismatice, miezul ei înseamnă dezbinarea românilor din Ucraina și ruperea lor completă de Biserica Ortodoxă Română. Să nu fie!