Declarația recentă a premierului ungar Viktor Orban de susținere a lui Donald Tusk pentru un nou mandat la cârma Consiliului European a venit parcă din senin. Un senin geopolitic destul de bine conștientizat la Budapesta.

 

Premierul Orban a adăugat liniștit că opțiunea sa, în calitate de membru loial al familiei popularilor europeni (PPE), pentru reconfirmarea dlui. Tusk la conducerea celui mai important forum politic al UE, a fost impusă de context și nu trebuie interpretată ca fiind împotriva Poloniei.

Totuși, nu este pentru prima dată când premierul ungar surprinde prin declarațiile sale. În ultimii ani, mai ales, dl. Orban și colaboratorii săi apropiați s-au distins categoric în rândul liderilor naționali din UE. Guvernul maghiar este asimilat cu imaginea euro-scepticismului critic, vocal și deliberat.  Asociat, desigur, cu simbolul naționalismului renăscut și revanșard. În spatele acestor imagini, se află interese naționale bine calculate, în context geopolitic regional aflat în dinamică.

Criza valurilor de refugiați care s-au revărsat în Europa centrală începând cu 2015 și care nu a cruțat deloc Ungaria, pare să îl îndreptățească pe Viktor Orban. Cum ar fi putut reacționa Ungaria altfel decât autoritar și critic față de Bruxelles? În aceeași barcă s-a aflat și Bulgaria, care s-a văzut nevoită să-și închidă militărești frontierele în fața zăgazurilor refugiaților din Orientul Mijlociu. Ambele națiuni membre ale UE au considerat că e mai bine pentru ele să „canalizeze” talazurile de refugiați spre alte zone mai sigure, precum Austria și Germania, care să absoarbă revărsările, punându-se, totodată, la adăpost de refluxuri ulterioare. Aceste refluxuri au luat forma cotelor obligatorii de refugiați pe care Comisia Europeană le-a statornicit pentru toate statele membre și care, între timp, au rămas neîndeplinite.

Din perspectiva crizei refugiaților, se poate justifica aprofundarea relației dintre Bulgaria și Ungaria. Însă, nu este singurul motiv pentru această reapropiere. Ultima vizită externă oficială din 2016 a premierului bulgar Borisov a fost la Budapesta, prilej cu care omologul său maghiar i-a mulțumit pentru sprijinul acordat țării sale în timpul crizei refugiaților. Ambele state au convenit să își mențină coordonarea în acest sens. Între timp, se pare că dl. Borisov va reveni la conducerea noului guvern de la Sofia. Cei doi colegi de partid din familia mare a popularilor europeni vor avea astfel noi ocazii pentru discuții aprofundate.

Revenind la susținerea declarată a lui Viktor Orban pentru Donald Tusk la cârma Consiliului European. Se știe că Polonia trece printr-o perioadă tulbure cu Bruxelles-ul. Se pare că establishment-ul european este alergic la politici conservatoare, naționaliste în unele state membre, mai ales din colțul „opus” la Europei, cel răsăritean, pe care Bruxelles-ul nu îl înțelege foarte bine și față de care nu se arată dispus să facă compromisuri. Așadar, Comisia Europeană a amenințat guvernul conservator polonez cu diverse proceduri de infringement și monitorizări speciale privind statul de drept. Comisia Europeană este susținută în special de popularii europeni iar realegerea dlui. Tusk la Consiliul European nu a picat bine guvernului conservator polonez. Susținerea dlui. Tusk de către dl. Orban a fost interpretată ca o mică fractură în interiorul V4 - Grupul Vișegrad alcătuit din Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria.

Despre bunele relații reînodate dintre Moscova și Budapesta și dintre aceeași Moscovă și Sofia se știe destul de bine și nu mai constituie o noutate pentru nimeni. Deși conducătorii politici din aceste două capitale europene și euro-atlantice vorbesc deschis despre responsabilitatea și angajamentele lor față de NATO și UE, la nivelul clasei de mijloc maghiare și bulgare resentimentele față de Europa și, concomitent, sentimentele pro-rusești sunt în creștere. Turiștii ruși sunt întâlniți tot mai des în aceste țări. Ultimele știri de la sud de Dunăre indică ridicarea de grădinițe și școli gimnaziale în limba rusă și chiar cartiere rezidențiale pentru cetățenii bulgari rusofili. Există interese economice strategice legitime: centrale nucleare construite de ruși, gazoducte dinspre est spre vest; însă, în mod sigur, e vorba de mai mult decât convenționalele "relații economice prietenești”. Acum devine vizibilă și latura Budapesta-Sofia a triunghiului regional.

Un lucru devine previzibil: în lunile următoare, nepotrivirile dintre Budapesta și Varșovia se vor amplifica, astfel încât Cehia și Slovacia se vor autosesiza pentru salvarea Grupului Visegrad (V4). Neînțelegerile dintre guvernanții maghiari și cei poloni vor fi din pricini aleatorii, mărunte, aparent legate de UE, însă acestea vor masca adevăratele intenții și orientări ale părților. Peste unul sau doi ani, se va pune problema relevanței sau viabilității antantei regionale. Este posibil ca, în mod paradoxal, să asistăm la o îmbunătățire a relațiilor Budapestei cu establishment-ul UE, măcar una relativă, aparentă.

Privite de la Bruxelles, lucrurile sunt neclare. Însă, privite de la Moscova, ele se deslușesc mai bine. Polonia și România sunt interesate de consolidarea dimensiunii NATO pentru securitatea lor și a regiunii. Axa de securitate Varșovia-București-Ankara este prima linie de apărare majoră a NATO în estul Europei.. Această axă nu este deloc pe placul liderilor de la Kremlin, din mai multe motive geopolitice, inclusiv în ce privește interesele economice strategice ale rușilor în estul și centrul Europei. 

Între timp, Budapesta și Sofia strâng rândurile. Moscova dezvoltă strategia „saltului de broască” (frog leap). Acolo unde se vede „blocată” geopolitic, ea sare efectiv peste zona respectivă și își dezvoltă influența în zone din spatele avangărzilor „inamice”. Această strategie aplicată de fosta URSS a fost remarcată de Henry Kissinger încă din timpul războiului rece. Se pare că este reluată acum în cazul noilor amici europeni ai Moscovei. Atât timp cât România și Polonia nu îți vor trăda orientarea euro-atlantică, Moscova va fi foarte interesată de consolidarea influenței sale în alte state din regiune. Se conturează, astfel, axa de „insecuritate” (pentru noi) regională Moscova-Budapesta-Sofia. Mai ales că, la Marea Neagră, Turcia a intrat pe o traiectorie imprevizibilă și individualistă.

De remarcat faptul că Serbia – unde nu e nicio îndoială în privința influenței rusești – nu se grăbește să îmbrățișeze noua configurație a vecinelor sale de la nord și est. Pentru noi, poziția consecventă a Serbiei devine un respiro vital. Trebuie să urmărim cu atenție ce se întâmplă lângă noi. Bruxelles-ul european pare tot mai îndepărtat și confuz.