BBC a băgat-o în spital pe Regină!

Gafă majoră a BBC, după ce unul dintre jurnaliştii prestigioasei televiziuni britanice a postat în mod eronat un mesaj pe Twitter care anunţa că Regina Elisabeta a II-a a fost spitalizată.
De fapt, Regina Marii Britanii, în vârstă de 89 de ani, care va deveni în septembrie cel mai longeviv monarh din istoria ţării sale, s-a deplasat la spitalul londonez King Edward VII pentru controlul medical anual, a precizat Palatul Buckingham, conform Reuters.
''A fost un control de rutină, o întâlnire programată. Regina a părăsit deja spitalul'', a precizat un purtător de cuvânt al familiei regale britanice.
Precizarea era necesară în contextul postării peTwitter a unui mesaj care lăsa să se înţeleagă că Regina Elisabeta a II-a a fost transportată de urgenţă la spital. Mesajul a fost postat de un jurnalist care ulterior a şters anunţul şi a prezentat scuze pentru ceea ce purtătoarea de cuvânt de la Buckingham a numit o ''glumă proastă''.
În ultimii ani, regina şi-a redus numărul apariţiilor publice, Casa Regală britanică fiind reprezentată la unele evenimente oficiale de primul urmaş la tron, Prinţul Charles. Suverana Marii Britanii a participat săptămâna trecută la şedinţa inaugurală a Parlamentului format după alegerile legislative din luna mai.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Regina Elisabeta a-II-a
Locații: Marea Britanie
Organizații: BBC
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)