Barack Obama, amenințare voalată pentru britanici. Care va fi relația dintre SUA și Marea Britanie în cazul unui BREXIT

Barack Obama este de părerere că apartenența Marii Britanii în Uniunea Europeană sporește puterea și securitatea țării.
În timpul unei conferințe de presă pe care a susținută împreună cu premierul David Cameron, liderul de la Casa Albă a amenințat că dacă Regatul va părăsi blocul comunitar, va trebui să negocieze un acord comercial bilateral cu SUA, care nu va fi o prioritate pentru Washington, transmite Sky News.
Mai precis, liderul de la Casa Albă a precizat că negocierea unui acord bilateral Marea Britanie – SUA, în cazul unui Brexit, „nu se va întâmpla prea curând”. "Marii Britanii îi este cel mai bine atunci când ajută la conducerea unei Uniuni Europene puternice”, a subliniat Barack Obama.
El a adăugat, totuși, că decizia aparține poporului britanic și că afirmațiile sale nu sunt „o amenințare” sau o tentativă de a „măslui voturi”, scriu jurnaliștii de la Sky News. El a făcut aceste afirmații după ce a fost acuzat, anterior, de ipocrizie pentru pledoaria sa privind rămânerea Marii Britanii în UE. La rândul său, David Cameron a subliniat că apartenența Marii Britanii la UE consolidează "relația specială” a țării cu Statele Unite.
Înainte de conferința de presă comună cu David Cameron, liderul de la Casa Albă s-a întâlnit cu regina Elisabeta a II-a, la Castelul Windsor.
Elicopterul la bordul căruia se aflau Barack și Michelle Obama a aterizat în grădinile reședinței regale. Acolo, cuplul prezidențial a fost întâmpinat de Regina Elisabeta a II-a, care a aniversat joi 90 de ani. Președintele american și soția sa i-au oferit suveranei britaniec un album foto cu întâlnirile acesteia cu liderii americani, potrivit AP.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Barack Obama David Cameron Regina Elisabeta a-II-a
Locații: Marea Britanie
Subiecte: Brexit
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)