Bashar al-Assad a vizitat pentru prima oară baza rusă din Siria și mai mulți militari răniți în război

Președintele sirian Bashar al-Assad a făcut marți prima sa vizită oficială la baza militară rusă de la Hmeimim, în vestul Siriei, a comunicat președinția siriană pe conturile de Telegram și Twitter, transmit AFP și Reuters, preluate de Agerpres.Presa de stat siriană a mai relatat că președintele Assad a vizitat marți, împreună cu soția sa Asma și copiii lor, în regiunea rurală Hama soldați răniți în război.
Baza de la Hmeimim, situată la sud de orașul de coastă Lattakia, a aparținut armatei siriene, dar a fost cedată armatei ruse la începutul intervenției acestei în Siria, la 30 septembrie 2015.
În timpul vizitei, președintele Assad a inspectat tancuri și vehicule blindate și a discutat cu militari ruși. Conform agenției oficiale SANA, președintele a fost însoțit de șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov.
O înregistrare video îl arată pe Assad, îmbrăcat cu costum și cravată închise la culoare, în cockpit-ul unui avion Suhoi-35.
Baza de la Hmeimim se află în centrul efortului militar al Moscovei în sprijinul regimului Assad, o intervenție care a răsturnat datele problemei în războiul din Siria, soldat cu peste 320.000 de morți în șase ani. Ea a permis armatei siriene să preia inițiativa, să recucerească orașul Alep, al doilea din țară, și să înainteze spre est pentru a redobândi teritorii controlate de jihadiștii grupării Statul Islamic.
În ultima lună, Rusia a efectuat mai multe raiduri aeriene în Siria, vizând poziții strategice ale Stat Islamic. În același timp, regimul de la Moscova a avertizat că va considera drept ținte avioanele coaliției coordonate de SUA care acționează în Siria la vest de fluviul Eufrat, după ce o aeronavă americană a doborât un avion de vânătoare al forțelor guvernamentale siriene.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Bashar al-Assad
Subiecte: Război Siria
Organizații: Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)