Beijingul pierde la Curtea de la Haga procesul privind Marea Chinei de Sud, dar anunță că NU va respecta decizia. Reacția SUA

Curtea permanentă de arbitraj de la Haga (CPA) a dat câștig de cauză Filipinelor împotriva Chinei, afirmând că revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud, o zonă strategică, nu au 'fundamente juridice', potrivit AFP.
În decizia sa de 479 de pagini, Curtea permanentă de arbitraj a conchis că Beijingul 'a încălcat drepturile suverane ale Filipinelor', că navele chineze au comis 'acțiuni ilicite' și că zonele revendicate de China 'sunt incluse' în apele teritoriale filipineze.
Beijingul consideră că deține suveranitatea asupra cvasi-totalității Mării Chinei de Sud, o zonă bogată în hidrocarburi, aflată la întretăierea unor rute maritime vitale pentru comerțul mondial, însă revendicările sale se suprapun cu pretenții emise de statele riverane Filipine, Vietnam, Malaezia și Brunei.
În cererea sa introdusă în 2003, Manila solicita CPA să declare că pretențiile chineze constituie o încălcare a Convenției ONU privind dreptul mării (CNUDM), pe care ambele state au semnat-o.
'Tribunalul estimează că China a încălcat drepturile suverane ale Filipinelor în zona sa economică exclusivă', și anume un teritoriu de până la 200 de mile marine asupra căruia un stat exercită drepturi suverane, a indicat CPA.
'Anumite zone maritime sunt cuprinse în zona economică exclusivă a Filipinelor, întrucât aceste zone nu se suprapun cu niciun drept al Chinei', menționează Curtea de arbitraj.
Pentru a-și întări revendicările, China a mărit suprafața insulițelor sau recifelor și a construit piste de aterizare, porturi și alte instalații, printre care, recent, patru faruri pe recife și un al cincilea în curs de construire, a precizat luni agenția Xinhua.
Aceste 'elemente' revendicate de China nu pot găzdui populație umană, nu au, prin urmare, statutul de insulă și nu sunt deci 'capabile să genereze o zonă economică exclusivă', afirmă CPA.
Prin faptul că obstrucționează activitățile legate de pescuit și explorare petrolieră, a construit pe aceste 'elemente' și nu i-a împiedicat pe pescarii chinezi să pescuiască în zonă, 'China a încălcat drepturile suverane ale Filipinelor în zona sa economică exclusivă', și anume un teritoriu de până la 200 de mile marine asupra căruia un stat exercită drepturi suverane, a indicat CPA.
China, care a boicotat audierile de la Haga, 'nu acceptă și nici nu recunoaște' arbitrajul CPA, conform unei știri difuzate de agenția Xinhua.
China a indicat în numeroase rânduri că respectiva instanță 'a fost sesizată în mod unilateral de (precedentul) guvern filipinez și nu are nicio jurisdicție' în materie, potrivit aceleiași surse.
De cealaltă parte, Manila, care propusese împărțirea resurselor cu Beijingul, a 'salutat' decizia celor cinci membri ai instanței, chemând însă la reținere.
SUA îndeamnă toate părțile să evite declarațiile sau acțiunile provocatoare în urma verdictului prin care Curtea Permanentă de Arbitraj (CPA) a dat câștig de cauză, marți, Filipinelor împotriva Chinei, instanța de la Haga stabilind că revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud nu au 'fundamente juridice', transmit Reuters și AFP.
'Decizia de astăzi a Tribunalului în arbitrajul Filipine-China este o contribuție importantă la obiectivul comun al unei rezolvări pașnice a disputelor în Marea Chinei de Sud', a indicat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, într-un comunicat.
Statele Unite studiază încă această decizie și nu comentează asupra cazului, dar sprijină eforturile de soluționare pe cale pașnică a disputelor teritoriale și maritime în Marea Chinei de Sud, a menționat Kirby.
'Așa cum prevede Convenția ONU privind dreptul mării, decizia Curții este finală și are caracter obligatoriu atât pentru China, cât și pentru Filipine', ambele fiind semnatare ale Convenției, a subliniat oficialul Departamentului de Stat.
'Statele Unite își exprimă speranța și așteptarea că ambele părți se vor conforma obligațiilor lor', a adăugat Kirby. 'În urma acestei importante decizii, cerem tuturor părților să evite declarațiile sau acțiunile provocatoare', a indicat el.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)