ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul sârb de Externe, Ivica Dacici, a declarat vineri seara că declarația unilaterală de independență a Cataloniei nu a avut niciun efect juridic.

„Serbia sprijină integritatea teritorială a Spaniei, iar acest act nu este în conformitate cu sistemul constituțional spaniol”, a declarat Dacici, comentând votul Parlamentul Cataloniei, care a adoptat vineri o rezoluție ce declară că regiunea din nord-estul Spaniei devine un „stat independent care ia forma unei republici”.

În plus, Dacici a remarcat unele „asemănări” cu „actul unilateral al Priștinei”, din 2008, când fosta provincie sârbă Kosovo și-a declarat în mod unilateral independența, proclamație pe care Serbia continuă să o respingă și să o considere o încălcare a Constituției și a integritatății și suveranității sale teritoriale. „Spre deosebire de modul în care unele țări au reacționat atunci la declarația unilaterală de independență a Kosovo, Serbia nu abdică de la principii și nu acceptă nici un fel de acte unilaterale, oriunde în lume, inclusiv în Catalonia”, spus șeful diplomației sârbe, scrie B92.net.
 
Dacici a replicat cu această ocazie și la un comentariu pe care președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a făcut joi. Oficialul UE a spus că în Spania catalanii nu sunt oprimați și li se respectă libertatea de exprimare, motiv pentru care situația Cataloniei nu poate fi comparată cu cea a fostelor republici iugoslave. „În Catalonia nu ne aflăm în fața unei probleme a drepturilor omului, întrucât catalanii (...) nu sunt oprimați de Spania”, a apreciat Jean-Claude Juncker într-o declarație difuzată de postul portughez RTP.

Potrivit lui Dacici,  „Juncker a vorbit despre o presiune pe care Iugoslavia ar fi exercitat-o asupra Sloveniei și Croației, acesta fiind motivul pentru care Iugoslavia nu poate fi comparată cu Spania și Catalonia. Au fost rostite o serie de stupidități în ultima lună. Faptul că Juncker deține această funcție nu înseamnă că are dreptate, pentru că rostește neadevăruri”.

„Drumul Kosovo și al Cataloniei a fost același. Singura problemă este că, în ultimul caz, marile puteri nu au susținut independența Cataloniei, în timp ce, în cazul Kosovo, interesul a fost diferit. Nu se poate ca lumea să se bazeze pe marile puteri, ci trebuie să se bazeze pe legile internaționale”, a subliniat Dacici.
 
Reamintim că fosta provincie sârbă Kosovo și-a declarat unilateral independența în anul 2008, acțiune recunoscută de marile puteri occidentale, dar nerecunoscută de Belgrad și câteva state UE, inclusiv de Spania și România.


Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews