Biden i-a dat cu flit lui Charles - nu participă la încoronare
Președintele american Joe Biden a discutat la telefon cu regele Charles al III-lea și l-a felicitat pentru viitoarea sa încoronare la 6 mai, anunță Casa Albă și relatează AFP, citată de SPS.
Biden l-a ”informat” pe suveranul britanic că nu poate participa și ”Prima Doamnă Jill Biden se bucură de ideea de a asista în numele Statelor Unite”, anunță într-un comunicat Casa Albă. ”Președintele și-a exprimat totodată dorința de a se întâlni cu regele Regatului Unit la o dată ulterioară”.
Zvonistica lansată în SUA pe seama refuzului președintelui de a participa la ceremonie ține de starea din ce în ce mai aproape de senilitate a lui Joe Biden dar și de relațiile progresistei Megan Markle cu Casa Regală britanică. Dacă Biden nu va participa la încoronarea Regelui Carol, va fi a doua oară când evită să se întâlnească cu Regele Charles. Nici un președinte american nu a participat vreodată la încoronarea unui monarh britanic.
Aproximativ 2.000 de persoane sunt așteptate la 6 mai la Abația Westminster, la Londra, la încoronarea lui Charles al III-lea, care a accedat la tron după moartea mamei sale, regina Elizabeth a II-a, în septembrie.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Atentatul terorist contra mogulului care voia să dezvăluie corupția lui Zelenski provoacă un cutremur doar în Ucraina nu și la Bruxelles. Cum a fost ucisă și îngropată executanta atentatului de către o echipă mixtă a serviciilor secrete GUR și SBU
A doua Fotografie a Zilei: Nicușor Dan în spatele lui Donald Trump la fotografia de grup de la Summitul NATO
Ursula îți va citi mesajele! Paradoxul democrației UE: Parlamentul European a instituit Chat Control în ultima zi înainte de vacanță deși majoritatea parlamentarilor au votat contra!
Nu e distopia lui Orwell. E UE! Supraveghere deghizată în ”siguranță”: TOATE mașinile vândute în Uniunea Europeană îi vor spiona pe șoferi non-stop
Unul dintre cei mai mari aliați ai lui Donald Trump a murit SUBIT la scurt timp după o întâlnire cu Zelenski. Lindsey Graham se întorsese din Ucraina
Hubert Knirsch, ambasadorul Germaniei la Chișinău, un IDIOT ANALFABET FILORUS, adept al teoriei sovietice a ”moldovenismului”: ”Eu aș pune sub semnul întrebării că aveți aceeași limbă și aceeași religie ca și în România”. TUTA DE LA MAE E MUTĂ
Recomandările noastre
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Locații: Marea Britanie SUA
Subiecte: încoronare
Organizații: Casa Alba
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)