Biden și-a grațiat Fiul înainte de a pleca – Promisese că NU o va face!

Cu câteva săptămâni înainte de a-și încheia mandatul, președintele SUA l-a grațiat pe fiul său, Hunter Biden, care a fost găsit vinovat în două dosare penale și își aștepta condamnarea.
Site-ul de internet al Casei Albe a publicat un comunicat al lui Joe Biden în care acesta arată, între altele:
„Încă din ziua în care mi-am preluat postul, am afirmat că nu voi interveni în procesul decizional al Departamentului de Justiție și m-am ținut de cuvânt, chiar dacă am văzut cum fiul meu este urmărit penal în mod selectiv și nedrept.”
În luna iunie, președintele însuși, dar și purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, promiteau că Biden nu își va grația fiul, urmărit penal în mai multe dosare.
Președintele afirma atunci:
„Mă conformez deciziei juriului. Voi face acest lucru și nu îl voi grația.”
În luna iulie, Hunter Biden a fost găsit vinovat pentru că achiziționarea ilegală a unei arme de foc, ascunzând faptul că era toxicoman.
Iar în septembrie, fiul președintelui a pledat vinovat într-un dosar de evaziune fiscală.
În comunicatul prezidențial de acum se arată că Hunter Biden a fost persecutat pentru a i se face rău lui Joe Biden.
„Nici o persoană rațională care examinează dosarele lui Hunter nu va putea ajunge la o altă concluzie decât aceea că Hunter a fost ales [ca țintă] doar pentru că este fiul meu – iar acest lucru este greșit.”
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a criticat decizia lui Joe Biden.
Într-o postare pe platforma sa socială, Truth Social, Trump a acuzat faptul că, în timp ce Biden și-a grațiat fiul, arestații pentru evenimentele din 6 ianuarie 2021, de la Capitoliu, zac în închisoare.
„Grațierea acordată de Joe lui Hunter îi include și pe deținuții J-6, care sunt închiși de ani de zile? Ce abuz și ce eroare judiciară!”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Donald Trump Hunter Biden Joe Biden
Locații: SUA
Subiecte: Hunter Biden toxicoman
Organizații: Casa Alba
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)