Bill Clinton, decorat de autoritățile din Kosovo pentru bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei
Autoritățile albaneze din Kosovo l-au decorat marți pe fostul președinte american Bill Clinton cu „Ordinul Libertății”, în semn de recunoștință pentru susținerea războiului declanșat de NATO împotriva fostei Iugoslavii, potrivit France 24. Alături de el, a fost decorată și fosta șefă a diplomației americane din timpul administrației Clinton, Madeleine Albright.
Clinton a primit decorația în cadrul unui eveniment organizat cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la încheierea bombardamentelor NATO din fosta Iugoslavie, declanșate sub pretextul stopării „genocidului” comis de forțele sârbe împotriva etnicilor albanezi.
Bill Clinton era președintele Statelor Unite în timpul intervenției NATO din fosta Iugoslavie, în urma căreia forțele sârbe au fost învinse în Kosovo.
Președintele Hashim Thaci a spus, în cadrul ceremoniei de la Priștina: „Niciun premiu nu este o răsplată suficientă, cea mai înaltă decorație pe care o puteți primi este însăși libertatea Kosovo”. „Vă mulțumim pentru decizia justă de a opri genocidul din Serbia în 1999. Suntem foarte recunoscători pentru sprijinul acordat SUA în Kosovo. Povestea Kosovo este una de succes comun. Sunteți eroul nostru”, a declarat Thaci.
Fostul lider de la Casa Albă i-a răspuns că va fi „întotdeauna mândru” de contribuția pe care a avut-o în lupta pentru eliberarea Kosovo.
„S-a întâmplat să fiu președintele Statelor Unite atunci când ați avut nevoie ca cineva să fie alături de voi în lupta împotriva epurărilor etnice și împotriva uciderii civililor nevinovați”, a spus Bill Clinton, care a adăugat că în pofida neînțelegerilor la nivel politic din Statele Unite, independența Kosovo este un subiect cu care toată lumea este de acord.
„Voi fi mereu mândru de faptul că am fost presedintele Statelor Unite când aveați nevoie de cineva să se ridice pentru a nu se mai comite purificarea etnică, pentru ca oamenii să nu mai fugă de locuințele lor, să nu mai fie civili nevinovați”, a adăugat fostul președinte.
Și alți participanți direcți la războiul din 1999 și-au exprimat mândria față de „realizarea” lor, printre ei numărându-se comandantul suprem al NATO la acea vreme, generalul Wesley Clark și fostul prim-ministru britanic, Tony Blair.
La 24 martie 1999, NATO a declanșat bombardamentele împotriva Republicii Federale Iugoslavia, cu scopul de a-l determina pe liderul sârb Slobodan Miloșevici să pună capăt luptelor cu organizațiile paramilitare albaneze din Kosovo și să își retragă trupele din această provincie.
Campania NATO a durat 78 de zile și s-a soldat cu moartea a cel puțin 2.500 de persoane. Operațiunea a fost lansată fără acordul Consiliului de Securitate al ONU.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
FILMAREA ZILEI: Sute de persoane se înghesuie la vaccinarea gratuită anti-COVID, oferită de guvernul Aragonului, Spania
În Franța lui Macron, la fiecare 15 zile o biserică este distrusă – În locul ei este construită o moschee
ÎN LANȚURI PENTRU CĂ NU I-A SPUS UNUI ELEV TRANSSEXUAL CUM VOIA EL/EA. Profesorul irlandez care a refuzat să folosească pronume “transgender” la școală va petrece Crăciunul în închisoare
Fosta șefă a diplomației UE, ARESTATĂ. Federica Mogherini, rector al Colegiului Europei, acuzată de fraude de milioane de euro, dădea României lecții despre corupție
Scrisoarea lui Donald Trump pentru România, de Ziua Națională
COPII UCIȘI DE VACCINUL COVID - Document oficial scurs în presa americană
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Externe
Persoane: Bill Clinton Hashim Thaci
Locații: Kosovo
Organizații: NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)