ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Chiar dacă a fost detronat din vârful clasamentului celor mai bogați oameni din lume, Bill Gates își poate revendica un nou titlu: cel de rege al terenurilor agricole ale Americii, scrie New York Post.

Co-fondatorul Microsoft a devenit cel mai mare proprietar de terenuri agricole din Statele Unite, cumpărând, pas cu pas, parcele impresionate de pe teriotoriul SUA, se arată într-un nou raport.

Portofoliul Gates cuprinde aproximativ 242.000 de acri de terenuri agricole și aproape 27.000 de acri de alte terenuri în 19 state, potrivit The Land Report, o revistă pentru investitorii de terenuri care urmărește cei mai mari proprietari americani. Un acru are aproximativ 4000 de m/p.
 
Nota unui cititor căruia îi mulțumim - 268984 acri = 1088.54 km2. Adică aproape de 5 ori suprafața Bucureștiului (228km2).

Cele mai mari și numeroase din exploatațiile Gates se află în Louisiana și Arkansas, unde deține 69.071 acri și, respectiv, 47.927 acri. În plus, magnatul american ar deține aproximativ 16.000 de acri în statul său natal, Washington, inclusiv 14.500 de acri în regiunea Horse Heaven Hills, care au fost cumpărați pentru aproape 171 de milioane de dolari.

Terenul este deținut atât direct, cât și indirect, de Cascade Investment, firma din zona Seattle pe care Gates, acum cel de-al treilea cel mai bogat om din lume, cu o valoare netă de 132 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, a înființat-o pentru a-și gestiona averea masivă, potrivit The Land Raport.

O aluzie la imensele exploatații agricole ale lui Gates a apărut încă din 2014 în Wall Street Journal. Se spunea atunci că firma lui Bill Gates deține „cel puțin 100.000 de acri de teren agricol în California, Illinois, Iowa, Louisiana și alte state - sau o zonă de șapte ori mai mare decât Manhattan”.

Nu este sigur de ce Gates a investit în atât de multe terenuri agricole sau cum sunt utilizate în prezent.

Agricultura este, de asemenea, un domeniu esențial pentru Fundația Bill & Melinda Gates. Fundația își propune să „sprijine transformarea agricolă incluzivă din Africa subsahariană și Asia de Sud”, potrivit site-ului său.

Gates nu este totuși este cel mai mare proprietar de terenuri agricole din America. Coroana îi aparține președintelui Liberty Media, John Malone, care are 2,2 milioane de acri, potrivit The Land Report.