Shimon Peres a spus că nu va uita niciodată că, în perioada cea mai întunecata a istoriei, perioada nazistă, România a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei de aici, care au venit în Israel.

„Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecata a istoriei, perioada nazistă, România a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei de aici, care au venit în Israel, au ajutat la construirea Israelului, dar, în același timp, nu și-au uitat iubirea pentru România, și-au păstrat cultura românească”, spunea acesta în urmă cu un an la București.

Shimon Peres a fost unul dintre părinții fondatori ai Israelului și un aprig susținător al dialogului cu palestinienii.

„Nu există alternativă la pace. Să faci război nu are sens", spunea el în 2013. Procesul de pace are un „obiectiv clar": "un stat evreu numit Israel și un stat arab numit Palestina care nu luptă unul împotriva celuilalt, ci trăiesc împreună în prietenie și cooperare", spunea Peres în 2013 cel care a fost prezent în prim-planul scenei politice timp de peste 65 de ani, de la înființarea Israelului în 1948 și până la finalul mandatului său de președinte (2007-2014).

Faptul care a marcat această lungă carieră a fost semnarea Acordurilor de Pace de la Oslo în 1993. El este unul dintre principalii arhitecți al acestora și a obținut Premierul Nobel pentru Pace pentru ele, împreună cu premierul israelian de atunci Yitzhak Rabin și președintele Autorității Palestiniene Yasser Arafat.


O scurtă biografie

Născut la Vishneva, în 1923, în ceea ce pe atunci era Polonia, iar astăzi Belarus, el ajunge 11 ani mai târziu în Palestina, la acea vreme sub mandat britanic. Peres este ultimul reprezentant al unei generații de lideri care au luptat, la propriu și la figurat, în momentul creării Israelului.

Omul politic Shimon Peres, cel de-al nouălea președinte din istoria Israelului (15 iulie 2007 — 24 iulie 2014), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1994, pe care l-a împărțit cu Yitzhak Rabin și cu liderul palestinian Yasser Arafat, s-a născut la 21 august 1923, la Visnieva (Polonia, astăzi Belarus), în familia unui comerciant.

În 1933, a emigrat, împreună cu familia, în Palestina, teritoriu aflat sub mandat britanic, unde tatăl său se stabilise cu doi ani în urmă. A urmat cursurile Școlii agricole Ben Shemen din Lod.

Și-a început cariera politică la vârsta de 20 de ani, devenind membru și, la scurtă vreme după aceea, secretar al mișcării regionale de tineret Hano'ar Ha'oved. Cel care i-a înlesnit ascensiunea politică a fost David Ben-Gurion, considerat a fi părintele fondator al statului Israel.

În 1948, Shimon Peres a fost detașat la Cartierul general al Haganah (organizație paramilitară antibritanică), pentru a supraveghea achizițiile de armament și efective militare. Ulterior, premierul David Ben-Gurion l-a numit șeful delegației permanente a Ministerului Apărării în SUA. În paralel cu misiunea desfășurată în SUA, Shimon Peres a urmat cursurile Universității din New York și ale Harvard School of Public Administration. A revenit în Israel în 1952. Un an mai târziu, a fost numit director general în Ministerul Apărării și, în 1959, ministru al Apărării.

A jucat un rol esențial în crearea sistemului de apărare al Israelului, dezvoltând relații strânse în domeniul militar cu Franța și R.F. Germania (1952-1965). Shimon Peres și Ben-Gurion au fost excluși din Partidul Muncitoresc Unit (MAPAI) (septembrie 1965), după ce Ben-Gurion fondase RAFI (Lista Muncitorilor din Israel). MAPAI și RAFI au fuzionat, dând naștere Partidului Muncii, condus de Golda Meir (1968).

A fost numit ministru al Transporturilor și comunicațiilor în guvernul condus de Golda Meir (1970) și ministru al Apărării în Guvernul Yitzhak Rabin (1974). După demisia premierului Y. Rabin (februarie 1977), Shimon Peres și-a asumat provizoriu conducerea guvernului.

Alegerile pentru Knesset, din mai 1977, au adus la guvernare Blocul Likud, condus de Menahem Begin. În același an, Shimon Peres a devenit liderul Partidului Muncii. În urma scrutinului legislativ din 23 iulie 1984, Partidul Muncii și Blocul Likud au format un guvern de unitate națională, în care Shimon Peres și Yitzhak Shamir (noul lider al Likud după retragerea lui Menahem Begin din politică) au ocupat fotoliul de prim-ministru, respectând principiul rotației. După atentatul din 4 noiembrie 1995, soldat cu decesul premierului Yitzhak Rabin, Shimon Peres a format un nou guvern de coaliție, în funcție până la alegerile anticipate din 29 mai 1996, care l-au adus în fruntea guvernului pe Benjamin Netanyahu.

A demisionat din funcția de președinte al Partidului Muncii, locul său fiind luat de Ehud Barak, la 3 iunie 1997. În 2000, a candidat pentru funcția de președinte al Israelului din partea Partidului Muncii, dar a pierdut în favoarea lui Moshe Katzav. În 2007, Partidul Kadima, la putere în Israel în frunte cu premierul Ehud Olmert, a susținut candidatura lui Shimon Peres pentru funcția de președinte al statului. A fost ales de Knesset, legislativul unicameral de la Ierusalim, în funcția supremă (13 iunie 2007), devenind cel de-al nouălea președinte din istoria Israelului (15 iulie 2007). La 83 de ani, el a învins alte două personalități înscrise în cursa pentru președinție, deputatul Likud, Reuven Rivlin, și deputata Colette Avital, născută în România. A deținut funcția de președinte până la 24 iulie 2014.

Shimon Peres este considerat, la fel ca și Yitzhak Rabin și Yasser Arafat, artizanul Acordului de pace israeliano-palestinian (septembrie 1993), cei trei fiind recompensați, în octombrie 1994, cu Premiul Nobel pentru Pace.

În noiembrie 2008, Peres a fost distins cu Mare Cruce al Ordinului Sf. Mihail și St George de la Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham din Londra. În iunie 2014, el a primit Medalia de Aur a Congresului Statelor Unite, în cadrul unei ceremonii organizate la Washington, unde șeful statului israelian și-a exprimat admirația pentru visul american.

La 14 ianuarie 2016, a suferit un atac cardiac fiind supus unei intervenții chirurgicale într-un spital de lângă Tel Aviv.

La 13 septembrie 2016, a fost spitalizat de urgență pentru terapie intensivă, după ce a suferit un accident vascular cerebral major.

Acord secret pentru o bombă nucleară între Franța și Israel

Israelul și Franța au avut, cu peste 50 de ani în urmă, un acord secret pentru a produce în comun o bombă nucleară, conform unei noi biografii a actualului vicepremier israelian, Shimon Peres. Acordul a fost anulat ulterior, dar dezvăluirea făcută în cartea istoricului israelian Michael Bar-Zohar aruncă o nouă lumină asupra profunzimii implicării Franței în transformarea Israelului în singura putere nucleară din Orientul Mijlociu. Bar-Zohar a declarat că informațiile provin din documente declasificate recent din arhivele guvernamentale israeliene și franceze, legate de rolul-cheie jucat de Peres, acum în vîrstă de 83 de ani, în lansarea proiectului nuclear israelian, cu peste 50 de ani în urmă.

Shimon Peres, vicepremier și candidat pentru funcția de președinte al statului, este laureat al premiului Nobel pentru Pace din 1993. Cartea dezvăluie însă detalii privind felul în care politicianul născut în Polonia și-a lansat cariera cu scopuri mai puțin pașnice, construirea capacității militare israeliene, obținerea de armament și cumpărarea unui reactor atomic din Franța. Experții cred că Israelul a folosit reactorul de la Dimona, construit cu ajutorul Franței în anii '60, pentru a produce pînă la 200 de focoase nucleare. Israelul nu confirmă și nici nu infirmă aceste informații, precizînd numai că nu va fi prima țară care va introduce armele atomice în Orientul Mijlociu.

Cartea intitulată „Shimon Peres – Biografia”, o ediție în limba engleză a celei ebraice, dezvăluie noi detalii privind discuțiile secrete purtate de Peres cu Franța pentru încheierea acordului privind reactorul. Cel mai important este acordul secret semnat de Peres în 1957, la Paris, cu premierul francez Maurice Bourges-Maunoury, la cîteva luni după încheierea acordului privind reactorul. Documentul prevedea cooperarea celor două țări în domeniul cercetării și producției de arme nucleare. Franța a renunțat la acord după cîțiva ani, în urma presiunilor diplomatice uriașe exercitate de SUA. Totuși, experții consideră că fie și numai faptul că acest pact a fost încheiat are o semnificație istorică. Cartea prezintă modul în care Peres a perseverat, susținîndu-și punctul de vedere în fața altor lideri israelieni, printre care se număra și Golda Meir, și care aveau obiecții față de lansarea unui program nuclear israelian, temîndu-se de reacția Occidentului, într-un moment în care majoritatea țărilor vestice refuzau să vîndă arme Israelului. Franța, care a vîndut Israelului primele avioane militare, avea cele mai apropiate relații cu Israelul dintre țările occidentale. Unii oficiali francezi se identificau chiar cu statul evreu în conflictul cu țările arabe, într-un moment în care Franța se confrunta cu o revoltă armată în Algeria.

Cartea oferă detalii privind cariera politică a lui Peres, începută ca asistent al prim-ministrului israelian, David Ben-Gurion. Peres este considerat, în prezent, unul din potențialii succesori ai premierului Olmert, în cazul în care criza politică din Israel va determina demisia acestuia.



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.