Biserica Nașterii Domnului din Betleem a fost redeschisă. Accesul este limitat la doar 50 de persoane în același timp

Biserica Nașterii Domnului din Betleem, locul în care, potrivit tradiției creștine, s-a născut Iisus, a fost redeschidă marți pentru credincioși și turiști, la peste două luni de la închiderea sa din cauza epidemiei de coronavirus, relatează Reuters și AFP.Mai mulți preoți de confesiuni creștine diferite au asistat marți dimineață la deschiderea porții bazilicii din Betleem, în Cisiordania ocupată, a constatat un fotograf AFP.
În biserică este limitat accesul la doar 50 de persoane în același timp. Înainte de a intra, acestora li se măsoară temperatura, iar în interior vizitatorii sunt obligați să poarte măști de protecție.
„Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos a dat speranță oamenilor în urmă cu peste 2.000 de ani, iar deschiderea bisericii astăzi va oferi, cred, speranță întregii lumi că această pandemie se va încheia - nu numai în Palestina, ci și în întreaga lume", a declarat pentru Reuters ministrul palestinian al Turismului, Rula Ma'ayah.
Betleem se numără printre zonele în care palestinienii exercită o auto-guvernare limitată în Cisiordania, aflată sub ocupație israeliană. În Cisiordania au fost înregistrate 423 de cazuri de coronavirus și două decese, notează Reuters.
Premierul palestinian Mohammad Shtayyeh a anunțat luni că moscheile, bisericile și magazinele se vor redeschide marți în cadrul ridicării treptate a restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.
Pentru credincioșii din străinătate însă drumul până la Biserica Nașterii Domnului va fi lung. Accesul în Cisiordania se face prin Israel unde se mențin restricțiile impuse de pandemie. Deocamdată este interzis accesul străinilor pe teritoriul statului Israel, cu exceptia celor cu drept de ședere, și se institutie carantina obligatorie la domiciliu timp de 14 zile pentru toti cetățenii care intră în țară.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)