Bloomberg: Uniunea Europeană poate repeta soarta imperiului care s-a dezintegrat după Primul Război Mondial

Uniunea Europeană ar putea repeta soarta imperiului care s-a dezintegrat după Primul război mondial, scrie Bloomberg, într-un articol semnat de Helene Fouquet, Wojciech Moskwa și Rodney Jefferson.
”În noiembrie 2018, imperiile europene au convenit să pună capăt conflictului mondial, care a pustiit continentul și a schilodit o întreagă generație. Prin urmare, harta Europei a fost recroită, au apărut state independente. Un secol mai târziu, continentul luptă pentru viitorul său în cadrul unei structuri politice unice, cu valori comune, născute din lecțiile sângeroase ale celor două conflagrații mondiale”, scriu autorii articolului.
În opinia lor, UE este tot mai mult adusă în discuție de naționaliștii din Italia, în sud-vest, în Polonia, în nord-estul sălbatic, în timp ce Regatul Unit se pregătește să părăsească marea familie europeană. Sarcina de a apăra proiectul integraționist a revenit președintelui francez Emmanuel Macron. Provocarea va fi evidentă în comemorările contrastante de duminică, 11 noiembrie. Astfel, în timp ce la Paris, Macron îi va primit pe liderii mondiali veniți să marcheze 100 de ani de la primul război mondial, la Varșovia, sărbătorirea Poloniei ca stat în 1918 riscă să fie deturnată de grupurile naționaliste.
Semnatarii materialului publicat de Bloomberg compară actuala confruntare dintre naționaliștii, care pun la îndoială necesitatea unei Uniuni Europene, și susținătorii procesului de integrare cu situația istorică apărută duăă Primul război mondial și care, într-un final, a condus la a doua conflagrație. Recent, președintele Macron a declarat că ”acei care nu văd ce se întâmplă în jurul nostru sunt somnambuli”, avertizând că ”nimeni, nici cel mai bogat și erudit om, nu a putut bloca ascensiunea lui Hitler, într-o țară, și a lui Mussolini într-alta”. Venind ca un ecou, șefa Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a cerut liderilor lumii să ”evite catastrofele” și să „asculte vocea istoriei, pentru a nu mai repeta notele discordante din trecut”
La rândul său, fostul ministru de externe al Cehiei, Karel Schwarzenberg, a apreciat că, dacă UE nu va reuși să se modernizeze, va avea soarta Imperiului Austro-Ungar. „Oamenii nu învață niciodată lecții, niciodată. Evenimentele istorice nu pot fi transmise de la o generație la alta. Nu putem transmite experiența războiului, numai prejudecăți. Iar prejudecățile sunt veșnice”, a spus Schwarzenberg, fost consilider al fostului președinte Vaclav Havel.
Bloomberg crede că există semne care arată că UE traversează o perioadă extrem de dificilă pentru ea. Iar principala problemă constă în găsirea unui „echilibru” între apelurile de a transfera mai multă putere parlamentelor naționale și dorința unei integrări mai profunde, în special în privința granițelor și a sistemului monetar.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)