Bomba rusă este REALĂ: Fiul lui Joe Biden a finanțat laboratoarele biologice din Ucraina!
Acuzația Moscovei că Hunter Biden a contribuit la „finanțarea laboratoarelor biologice din Ucraina” este adevărată, confirmă un ziar britanic și unul american, care au avut acces la e-mailurile fiului președintelui SUA din faimosul laptop pierdut.
Comandantul Forțelor de Protecție Nucleare, Biologice și Chimice din Rusia, Igor Kirilov, a declarat săptămâna aceasta că a existat „o schemă a unei interacțiuni între agențiile guvernamentale americane și obiectivele biologice ucrainene”.
El a vorbit de „finanțarea unor asemenea activități de către structuri apropiate conducerii americane actuale, în special fondul de investiții Rosemont Seneca, controlat de Hunter Biden”.
Purtătorul de cuvânt al Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a mers mai departe, afirmând că actualul șef de la Casa Albă ar fi fost la curent cu afacerile fiului.:
„Președintele Statelor Unite, Joe Biden însuși, este implicat în crearea laboratoarelor biologice din Ucraina. Un fond de investiții condus de fiul său, Hunter Biden, a finanțar cercetarea și implementarea programului biologic militar al SUA. Este evident că Joe Biden, în calitate de tată și de șef al statului, era informat de existența unei asemenea activități.”
Imediat, așa-ziși „experți în intelligence” s-au grăbit să califice aceste acuzații drept o strategie de propagandă a Moscovei pentru a justifica invadarea Ucrainei.
Iată însă că publicațiile britanică,Daily Mail, și americană, New York Post, au confirmat veridicitatea acuzațiilor aduse de Rusia.
New York Post a fost primul ziar din lume care a dezvăluit existența faimosului laptop pierdut de Hunter Biden și care a intrat în posesia întregului conținut stocat în aparat.
Daily Mail afirmă că a avut și el acces la e-mail-urile care atestă implicarea lui Hunter Biden în finanțarea laboratoarelor biologice din Ucraina.
Rosemont Seneca Technology Partners a investit 500.000 de dolari în compania Metabiot, de cercetare a agenților patogeni, și a colectat alte câteva milioane de dolari în acest scop, prin intermediul unor companii precum Goldman Sachs, dezvăluie e-mail-urile din laptopul lui Biden Jr., abandonat la un atelier de reparații din Delaware în aprilie 2019, în timp ce tatăl său se afla în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale.
Hunter este cel care a făcut legătura dintre Metabiota și Burisma, compania de gaze în al cărei consiliu de administrație fusese angajat în mod dubios, dat fiind că nu avea nici o competență în sectorul energetic, în afară de a fi „băiatul lui tata”.
Un mesaj din partea unui oficial de la Metabiota, adresat în 2014 fiului vicepreședintelui de la acea epocă, explica modul în care afacerea avea rolul de „a afirma independența culturală și economică a Ucrainei față de Rusia”.
Vicepreședinta de la Metabiota, Mary Guttieri, i-a scris și ea lui Hunter Biden, tot în aprilie 2014, la două luni după anexarea Crimeii de către Rusia, despre implicațiile geopolitice ale cercetărilor biologice din Ucraina.
„După cum am promis, am pregătit nota alăturată, care oferă o perspectivă a Metabiota, a implicării noastre în Ucraina, și a modului cum putem folosi echipa noastră, rețelele și conceptele noastre, la afirmarea independenței culturale și economice a Ucrainei față de Rusia și la integrarea sa continuă în societatea occidentală.”
Peste câteva zile, lui Hunter Biden i-a scris și conducătorul Burisma, Vadim Pojarski, în legătură cu proiectul „pe care l-ai numit Science Ukraine”.
„Dacă înțeleg bine, Metabiota este un sub-contractant al B&V de la DoD (Black & Veatch, companie contractantă a Departamentului de Apărare – n.r.). Ce fel de parteneriat caută Metabiota în Ucraina?”
Ulterior, în același an 2014, Statele Unite au alocat pentru Metabiota 23,9 milioane de dolari, dintre care 307.091 de dolari pentru „proiecte de cercetări ucrainene”.
Potrivit e-mail-urilor din laptop, Hunter Biden s-a lăudat în fața mai multor investitori că el este cel care a realizat finanțarea Metabiota și a contribuit ca aceasta să „găsească noi clienți”, inclusiv„agenții guvernamentale” (străine).
Potrivit site-ului B&V, compania fusese însărcinată de Departamentul de Apărare al SUA, prin Agenția de Reducere a Amenințărilor, să construiască un laborator biologic la Odessa, cu scopul de „a îmbunătăți sistemele de supraveghere existente ale guvernului de a detecta, semnala și răspunde la atacuri bioteroriste, la epidemii și pandemii potențiale”.
Sam Faddis, un fost ofițer al CIA acomentat pentru Daily Mail implicarea lui Hunter Biden în finanțarea laboratoarelor biologice din Ucraina:
„Tatăl său era vicepreședintele Statelor Unite și însărcinat cu relațiile cu Ucraina. Atunci de ce Hunter nu doar că se afla în consiliul de administrație al unei dubioase companii de gaze ucrainene, dar mai era și în legătură cu o companie care se ocupa cu cercetarea armelor biologice?”
Și Faddis a adăugat:
„De ce Hunter Biden este implicat în toate astea? De ce fiul nedemn al vicepreședintelui se află în mijlocul acestei afaceri? Un tip fără nici un fel de competențe vizibile și dependent de cocaină?”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Se zgălțâie fotoliul lui Nicușor Dan: Revista americană NEWSWEEK cere ca SUA să apere democrația din România și pe Călin Georgescu
Sistemul de la București a procedat cu articolul din Newsweek despre Călin Georgescu exact cum a procedat cu alegerile: L-A ANULAT! QED!
Donald Trump rade vaccinurile obligatorii pentru copii pentru a reduce AUTISMUL: ”Până acum se cereau 72 de doze pentru copiii noștri. De acum recomandăm doar 11 vaccinuri de bază!” Decizia elimină și vaccinul anti-COVID
Brutele lui Zelenski continuă mobilizarea forțată în Ucraina. O tânără încearcă să-și salveze iubitul târât din automobil pentru a fi trimis în mașina de tocat carne de pe front - VIDEO
RFK Jr. retrage acreditarea grupului de recoltare de organe din Kentucky după ce s-a descoperit că zeci de pacienți ERAU ÎN VIAȚĂ în momentul prelevării
Aici o să ajungem si noi! O postare pe rețelele de socializare i-a adus poliția la ușă. Prezentatoarea unei emisiuni pusă să aleagă între ”cursul de reeducare a gândirii” și arest pentru că ar fi încălcat ”Legea privind siguranța online”
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Hunter Biden Joe Biden
Subiecte: Tratatul cu Ucraina
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)