Brexit-ul naște confuzie printre britanici: Ce se va întâmpla cu pașapoartele? Am nevoie de viză pentru UE? Ce fac cu soția mea italiancă?

La 48 de ore de la anunțul votului pro Brexit, cetățenii Regatului Unit încep să-și pună întrebări privind soarta lor în Europa. Cât de mult îi va afecta decizia luată la referendum, ce vor face cu pașapoartele și cu cardul european de sănătate sunt cele mai frecvente întrebări la care se caută acum răspuns, chiar dacă procesul de separare între Marea Britanie și UE vor dura doi ani.
O echipă BBC a încercat să se intereseze în numele celor care i-au scris solicitând lămuriri.
De exemplu, pașapoartele britanicilor, pe coperta cărora scrie acum „Uniunea Europeană”, vor fi valabile în următorii doi ani, așa că nimeni n-ar trebui să își facă griji dacă are o vacanță programată în această perioadă.
După finalizarea procedurilor de ieșire din UE, însă, ele vor fi schimbate, dar nu se poate preciza de pe acum când și cum se va întâmpla asta, informează sursa citată.
Același lucru se va întâmpla și cu Cardul European de Sănătate, folosit acum de britanici în orice stat UE, precum și în Elveția, Norvegia, Liechtenstein sau Islanda. El rămâne în vigoare cât timp vor dura negocierile privind Articolul 50 din tratatul european, care stabilește ce se întâmplă când o țară decide să iasă din UE, scrie ziare.com.
După aceea, este posibil să existe schimbări și în această privință, dar să nu uităm că Marea Britanie are acorduri bilaterale în acest domeniu și cu alte țări, precum Australia sau Noua Zeelandă, care acordă turiștilor britanici tratament de urgență gratuit. Este posibil ca un asemenea acord să fie încheiat și cu UE.
Cât privește vizele de călătorie, acestea nu vor fi necesare până în momentul în care ruptură UK de UE va fi declarată definitivă. Este posibil să se încheie și în acest domeniu acorduri bilaterale privind libertatea de mișcare, dar deocamdată acest lucru nu este cunoscut.
Totuși, este posibil ca restricțiile să se aplice doar pentru britanicii care vor să locuiască sau să lucreze în statele UE, nu și pentru turiști.
Ce se va întâmpla cu permisul european de conducere? Același lucru ca și cu pașapoartele, spun jurnaliștii de la BBC.
„Ce vor face emigranții?”, este o întrebare care revine insistent. Răspunsul BBC este că așa cum nu s-a vorbit despre o deportare în masă a celor 3 milioane de emigranți care trăiesc în UK, e puțin probabil să ne așteptăm la o alungare din țările în care trăiesc acum a celor 1,2 milioane de cetățeni cu naționalitate britanică răspândiți pe teritoriul UE.
Însă acest lucru va face parte din negocieri, care vor stabili ce se întâmplă, de exemplu, și cu pensiile sau asigurările de sănătate ale tuturor acestora.
„Ce se întâmplă cu soția mea italiancă?” a fost una dintre cele mai delicate întrebări primite la redacția BBC. „Soția mea trăiește și muncește în UK de 15 ani. Provine din Sardinia, Italia, și ne-am căsătorit în martie”, a scris un cititor. Este improbabil ca soția ta să fie forțată să se întoarcă în Italia, pentru că nimeni nu a vorbit despre deportări”, au răspuns jurnaliștii de la BBC. Iar dacă vor fi probleme, ea va putea aplica pentru cetățenia britanică, fiind eligibilă pentru că este căsătorită cu un britanic și a stat în UK mai mult de trei ani, au completat aceștia.
Cum era de așteptat, n-au lipsit întrebările despre… băutură. „Se vor reintroduce restricțiile la vamă? De exemplu, nu voi mai putea să aduc la întoarcerea din Franța decât cel mult 6 sticle de vin?”, a întrebat îngrijorat Andy.
Răspunsul primit i-a risipit temerile. Astfel, dacă nu vor fi renegociate, condițiile de trecere la vamă nu se vor schimba, iar în acest moment ele prevâd că o persoană nu poate intra în UE cu mai mult de 4 litri de vin.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)