Britanicii lăsați în beznă din cauza lui Putin

Unde dai și unde crapă: Sancțiunile împotriva Rusiei ar putea duce la raționalizarea curentului electric în Marea Britanie.
Ediția de duminică a ziarului londonez The Times scrie că nu mai puțin de 6 milioane de gospodării britanice ar putea suferi întreruperi ale aprovizionării cu curent electric, dacă aprovizionarea Europei cu gaze naturale din Rusia se oprește.
Times, care citează un document guvernamental, arată că importurile de gaze britanice din Norvegia ar putea fi reduse la jumătate, din cauza creșterii exponențiale a cererii Uniunii Europene.
În aceste condiții, Marea Britanie, care a ieșit din UE, va fi sacrificată.
În prezent, Londra cumpără de la norvegieni circa jumătate din totalul gazelor de care are nevoie.
Marea Britanie nu poate pune o bază prea mare nici pe la livrările de gaz natural lichefiat din Statele Unite sau Qatar, din același motiv: cerere explozivă, bătaie pe viață și pe moarte pe piața mondială, explică Times.
Guvernul londonez a promis că, până la sfârșitul anului, va înceta orice importuri de gaze din Rusia.
În aceste condiții disperate, Boris Johnson, unul dintre cei mai acerbi susținători ai energiei verzi, este nevoit să recurgă la minele de cărbune și la centralele nucleare îmbătrânite, pentru a încerca să compenseze penuria.
În plus, se are în vedere o raționalizare drastică a energiei: instalațiilor industriale grele li se va pune în vedere să înceteze de a mai consuma gaz, iar centralele electrice pe gaz britanice ar putea fi închise.
Din această cauză, alimentarea cu curent electric a circa șase milioane de gospodării britanice ar putea fi întreruptă la orele de vârf al consumului, în timpul săptămânii dar și în weekend.
Această perioadă de sacrificiu ar putea dura trei luni, începând cu decembrie, mai scrie Times.
la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Explozie de cancere galopante la YouTuberii vaccinați. Sute de influenceri și-au spus povestea

Orașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare - „Orașele de 15 minute” - supraveghere omniprezentă, Internetul Corpurilor, restricționarea mișcării, colectarea masivă de date

Strania poziționare a președintelui României pe podiumul de la Bulboaca. Păpușica de paie de la Chișinău și-a permis prea multe

BOMBĂ! UE și OMS anunță un sistem global de certificate COVID pentru vaccinuri: ”Va contribui la facilitarea mobilității globale și la protejarea cetățenilor din întreaga lume împotriva amenințărilor actuale și viitoare”

Vasile Bănescu pune o bombă cu ceas în Biserică

CDC dă alarma: "A apărut cel mai important virus de care nu ați auzit!"
Recomandările noastre

Cluj-Napoca, Luni, 12 iunie 2023, Ora 19.00 - Conferință ActiveNews - Starea de Libertatea: ROMÂNII VS MAREA RESETARE. De la informare obiectivă la atitudine civică. Între participați: Av. Florentin Țuca, Dr. Geanina Hagimă, Olivia Steer. VĂ AȘTEPTĂM!

Vasile Bănescu pune o bombă cu ceas în Biserică

MOARTEA ÎȚI ACORDĂ CREDIT DOAR CU BULETINUL. Ce conține cu adevărat "vaccinul". Cine răspunde pentru decesele românilor? De ce nu se vaccinează nimeni din familia noastră - Dorina-Margareta Gaftoniuc, Invitată ActiveNews

ȘI NATO SE TEME DE UN NOU FRONT ÎN KOSOVO. Comandouri islamiste turce intră pe teren contra sârbilor ortodocși. Vor reacționa Rusia și China? Djokovic: KOSOVO e SERBIA!
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Boris Johnson Vladimir Putin
Locații: Marea Britanie Norvegia Rusia
Subiecte: criză energetică sancțiuni contra Rusiei
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)