Britanicii și-au pierdut credința. Peste jumătate dintre locuitorii din Marea Britanie spun că nu au nicio religie. Declinul afectează în special Biserica anglicană

În 2015, 48% dintre britanici spuneau că nu cred în nicio religie, precizează acest institut, notând că numărul persoanelor fără religie nu a încetat să crească de când a început să fie recenzat, în 1983. Oamenii areligioși reprezentau atunci 31% din populația britanică.
Declinul afectează în special Biserica anglicană a Angliei, la care se declară afiliați numai 15% dintre cei interogați, la jumătate față de anul 2000, mai precizează această anchetă desfășurată între iulie și octombrie 2016 pe un eșantion de 2.942 de adulți.
Există în schimb o stabilitate în rândul catolicilor, o persoană din zece declarându-se, ca în urmă cu 30 de ani, de această religie, în timp ce numărul persoanelor cu religii necreștine este și el stabil de circa zece ani (6% în 2016).
Fără nicio surpriză, tinerii sunt aceia care întorc cel mai mult spatele religiei, 71% dintre cei din segmentul de vârstă de 18-24 de ani afirmând că nu au niciuna, față de 62% în 2015. Chiar dacă reculul credinței afectează întregul segmentelor de vârstă, el este mai puțin pronunțat la cei mai în vârstă, existând 40% de persoane fără religie în rândul celor de 65-74 de ani și numai 27% în al celor de peste 75% de ani.
„Această creștere a numărului de persoane fără credință religioasă se înscrie în tendința durabilă conform căreia un număr crescând de persoane se declară fără religie", subliniază Roger Harding, un responsabil al institutului, într-un comunicat.
„Și în condițiile în care atât de mult tineri nu au nicio religie, este dificil să vedem această schimbare estompându-se prea curând", a adăugat el.
Creșterea „cea mai notabilă" privește Biserica Anglicană, a adăugat el, "dar aceste cifre trebuie să-i facă să reflecteze pe toți responsabilii religioși". Aceștia "ar putea să se întrebe dacă nu ar trebui să facă mai mult (...) pentru a se adapta schimbărilor din societate", în special pe teme precum sexualitatea sau avortul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)