Britanicii votează în alegeri parlamentare cu rezultat incert
Peste 45 milioane de britanici sunt chemați joi la urne pentru alegeri legislative extrem de strânse și susceptibile de a modela însuși viitorul Regatului Unit, cu o eventuală ieșire din Uniunea Europeană și pierdere a Scoției, potrivit AFP.
Campania a fost febrilă și fără strălucire, dar suspansul este total, țara trebuind să aleagă între conservatorul David Cameron, care vizează un al doilea mandat, și contracandidatul său laburist Ed Miliband pentru a conduce guvernul în următorii cinci ani.
Sondajele prevăd rezultate atât de strânse încât va trebui, fără îndoială, să se aștepte mai multe zile, poate chiar săptămâni, pentru a se cunoaște învingătorul și componența noului guvern.
Miercuri, în ultimele ore ale campaniei, peste 3.900 de candidați în 650 de circumscripții au supralicitat în declarații, insistând asupra consecințelor scrutinului.
In cazul în care conservatorii câștigă alegerile, ei vor organiza un referendum vizând menținerea sau nu a țării în Uniunea Europeană, în timp ce victoria anunțată a naționaliștilor scoțieni din SNP în regiunea nordică ar putea să-i încurajeze să revendice organizarea unui nou referendum pentru independență, după cel eșuat în septembrie anul trecut.
"Britanicii iau decizia cea mai importantă din ultima generație", a insistat Cameron miercuri, aflat în campanie în nordul Angliei și în Scoția.
Cele 50.000 de birouri de vot din toată țara, dintre care unele sunt instalate în baruri, pe un teren de fotbal și într-o biserică, vor fi deschise de la ora locală 07:00 (06h00 GMT) până la 22:00 locală (21h00 GMT), ora la care un sondaj la ieșirea de la urne va fi disponibil.
Primele rezultate sunt așteptate în jurul miezului nopții, în special în Scoția și la Londra. În restul țării, desfășurarea în paralel a alegerilor locale va încetini numărarea voturilor și va trebui, fără îndoială, să se aștepte ziua de vineri după-amiază pentru a avea rezultatul definitiv.
Ultimele sondaje i-au plasat pe conservatorii de centru-dreapta și pe laburiștii de centru-stânga cam la același nivel ca la începutul anului, adică la o treime din intențiile de vot pentru fiecare, ceea ce nu le va permite să obțină majoritatea absolută de 326 de locuri în Camera Comunelor.
Într-un astfel de scenariu, cele două partide principale vor fi constrânse să încheie alianțe cu formațiuni mai mici.
Partidul Național Scoțian, care nu avea decât șase deputați între 2010 și 2015, speră ca de această dată să obțină 50 din cele 59 de locuri scoțiene și să aplice astfel o înfrângere laburiștilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Călin Georgescu, interviu de excepție în presa slovacă, la un an de la anularea alegerilor: ”Ei au dat lovitura de stat, nu eu. În Ucraina se decide viitorul Europei”
Fostul șef al CDC detonează bomba: Vaccinurile anti-COVID Pfizer și Moderna trebuie retrase imediat
Proiect de lege pentru ieșirea SUA din NATO
Elon Musk citește Daily Romania, citează și întreabă: ”Când devine genocid?”
Avertisment sumbru al șefului NATO: Europa trebuie se pregătească pentru un ”război de amploare, cu milioane de oameni strămutați și pierderi extreme”. Marea Britanie a început deja pregătirile
Unde erau KGB-iștii. Starmer, agent troțkist. Mea Sponte: FANTOMELE TRECUTULUI
Recomandările noastre
VIDEO: BOCETUL cutremurător al fiicei Generalului Radu Theodoru și mulțumirile Familiei și Camarazilor: Spre idealul de a avea o Românie a Românilor!
IN-DEPENDENȚII. Istoricul Marius Oprea rupe tăcerea: Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. „Urmăriți banii și nu e greu de dovedit”. VIDEO
Generalul Radu Theodoru: La Nunta mea să veniți în costume naționale! Voica Theodoru: Veniți la Mănăstirea Comana îmbrăcați de Sărbătoare, nu de Înmormântare!
ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV
Secțiuni: Externe
Persoane: David Cameron El Miliband Nigel Farage
Locații: Anglia Marea Britanie Regatul Unit
Subiecte: Alegeri Marea Britanie Independenta Scotia
Organizații: Partidul Conservator Partidul Laburist UKIP
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)