Buba la Casa Albă: Ce căutau Directorul CIA al lui Biden și avocata lui Obama în cercul Pedofilului Epstein

Noi documente dezvăluie că rețeaua de influență a lui Jeffrey Epstein era mult mai vastă decât se știa. Democrații au încă o problemă.
Nu este nici un secret că pedofilul condamnat Jeffrey Epstein s-a învârtit în cercuri dintre cele mai simandicoase, de unde își racola invitații pentru faimoasele sale orgii cu minore. Invitați pe care îi șantaja ulterior cu înregistrări compromițătoare.
De aceea, a și fost „sinucis” în închisoare, în 2019.
Nici după ce a fost condamnat în 2008 pentru că a obligat minore să se prostitueze, relațiile sale cu sferele înalte ale puterii nu au încetat.
Wall Street Journal a făcut în ediția sa de duminică noi dezvăluiri spectaculoase.
Publicația americană scrie că a avut acces la „mii de pagini de e-mail-uri și agende din 2013-2017”.
Printre contactele lui Epstein din acea perioadă se numără nume grele, printre care actualul director al CIA, William Burns, numit în funcție de Joe Biden la începutul mandatului său și cu cinci luni înainte de catastrofala retragere din Afganistan.
Epstein a avut trei întâlniri cu Burns în anul 2014, pe vremea când actualul director al CIA era subsecretar de stat al lui Obama.
În legătură cu dezvăluirile WSJ, purtătoarea de cuvânt a CIA, Tammy Kupperman Thorp a făcut o declarație publică:
„Directorul (Burns) nu știa nimic despre el (Epstein), decât că i-a fost prezentat ca un expert în sectorul financiar și a oferit sfaturi generale privind tranziția la sectorul privat... Nu au avut nici o relație.”
Wall Street Journal scrie:
Dl Burns, 67 de ani, diplomat de carieră și fost ambasador în Rusia, a avut întâlniri cu Epstein în 2014, când dl Burns era subsecretar de stat.
Un dejun a fost programat în august la sediul firmei de avocatură Steptoe & Johnson din Washington. Epstein a programat două întâlniri de seară în luna septembrie cu dl Burns în casa sa de la oraș, arată documentele.
La una dintre întâlniri, Epstein i-a făcut program șoferului să îl ia pe dl Burns de la aeroport.
„Dl Burns își amintește că i-a fost prezentat (lui Epstein) de un prieten comun, la Washington, și că a avut o singură și scurtă întâlnire cu el la New York, a declarat dna Thorp. „Directorul nu își amintește de alte contacte, inclusiv de o călătorie cu mașina la aeroport” a spus ea.
La o săptămână după ce s-a întâlnit cu Epstein, Burns a părăsit funcția de subsecretar de stat pentru a prelua funcția de președinte al grupului de reflecție Carnegie Endowment for International Peace.
A rămas în această funcție până la nominalizarea sa de către Biden pentru a prelua conducerea CIA, la începutul lui 2021.
Potrivit dezvăluirilor făcute de WSJ, Epstein a mai avut și zeci de întâlniri cu avocata din acea perioadă a Casei Albe, Kathryn Ruemmler, care a devenit avocat principal al Goldman Sachs în 2020.
Ruemmler apare că l-ar fi însoțit pe Epstein într-o călătorie la Paris, în 2015, și că ar fi vizitat insula privată a pedofilului din Caraibe.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Goldman Sachs, Ruemmler ar fi avut doar o „relație profesională” cu Epstein, ca urmare a funcției sale la firma de avocatură Latham & Watkins și că nu a făcut nici o călătorie cu acesta.
Așa-zisa „relație profesională” pare să fi fost însă foarte strânsă.
WSJ scrie:
(Epstein) a cerut ca rulourile de sushi să fie așezate la îndemână cu ocazia întâlnirii sale cu dna Ruemmler, potrivit documentelor. A vizitat apartamente pe care ea dorea să le cumpere.
În 2014, Epstein cunoștea planurile sale de călătorie și a cerut unui asistent să se ocupe de un zbor al ei. „Vezi dacă există un loc la clasa I”, a scris el, „și, dacă e cazul, fă-i rost de un loc mai bun.”
La câteva săptămâni după ce Ruemmler a plecat de la Casa Albă, în 2014, Epstein a programat un dejun în casa sa din oraș, urmat de o serie de întâlniri pentru a o prezenta cunoștințelor sale.
Cei doi s-ar fi întâlnit pentru prima oară când Epstein a sunat-o pe Ruemmler pentru a o întreba dacă vrea să reprezinte Fundația Bill și Melinda Gates – aranjament care nu s-a finalizat.
WSJ dezvăluie că, potrivit documentelor pe care le-a consultat, Asistentele lui Epstein, și-au întrebat șeful dacă Ruemmler, astăzi în vârstă de 52 de ani, e deranjată de personalul de serviciu de la casa din New York a pedofilului.
„Femeile i-au scris pe e-mail lui Epstein în două rânduri să îl întrebe dacă trebuie să evite să fie prezente când dna Ruemmler este acolo. Epstein i-a spus uneia dintre femei că nu dorește să fie prezentă, iar alteia că prezența ei nu e o problemă.”
De asemenea, Epstein i-a făcut lui Ruemmler legătura cu Ariane de Rothschild, actualul CEO al băncii elvețiene private Edmond de Rothschild Group.
Firma de avocatură a lui Ruemmler a fost angajată de banca elvețiană să se ocupte de problemele sale curente în SUA.
Ariane de Rothschild, care a intrat prin măritiș în faimoasa familie de bancheri, s-a întâlnit la rândul ei de zeci de ori cu Jeffrey Epstein.
Alte nume faimoase care apar în documentele consultate de WSJ sunt:
- Leon Botstein, președintele Bard College;
- Noam Chomsky, care figurează în documente că urma să zboare cu Epstein pentru o cină în 2015, la casa din Manhattan a pedofilului;
- Antropologul Helen Fischer, care spune că nu a avut nimic de-a face cu Epstein. „Dar îmi amintesc de el datorită casei sale spectaculoase și a șase tinere.”
- Joshua Cooper Ramo, director executiv al firmei de consultanță a lui Henry Kissinger;
- Martin Novak, profesor la Harvard;
- Fostul premier al Israelului, Ehud Barak.
Iată ce scrie WSJ despre Ehud Barak, date fiind zvonurile că Epstein conducea o rețea de prostituate minore cu scopul de a recruta prin șantaj agenți pentru Mossad:
Dl Ramo a fost invitat și la un mic dejun la casa din New York, în septembrie 2013, împreună cu fostul premier al Israelului, Ehud Barak, un alt oaspete regulat, arată documentele (...).
Dl Barak s-a întâlnit prin Epstein, în 2015 și cu dl Chomsky, acum în vârstă de 94 de ani, profesor de lingvistică și activist politic, care a fost un critic al capitalismului și al politicii externe a Statelor Unite.
Dl Chomsky a declarat că Epstein a aranjat întâlnirea cu dl Barak pentru a discuta „politica Israelului în legătură cu problemele palestiniene și internaționale”.
Dl Barak a spus că s-a întâlnit deseori cu Epstein în călătoriile sale la New York și că a fost prezentat unor persoane ca dl Ramo și dl Chomsky pentru a discuta geopolitică sau alte subiecte.
„A adus adesea alte persoane interesante din domeniul artei și culturii, dreptușui și științei, finanțelor, diplomației sau filantropiei”, a spus dl Barak.
Întrebat despre relația lui cu Epstein, Chomsky a declarat:
„Primul răspuns este că nu este treaba voastră. Nici a altcuiva. Al doilea răspuns este că l-am cunoscut și l-am întâlnit ocazional.”
După ce Jeffrey Epstein a donat pentru faimosul Massachusetts Instute of Technology (MIT) 850.000 de dolari, între 2002 și 2017, și pentru nu mai puțin faimoasa Universitate Harvard 9,1 milioane de dolari, între 1998 și 2008, Chomsky avea să declare într-un interviu din 2008 că persoane „mare rele decât Epstein” au făcut donații pentru MIT și Harvard.
Chomsky a adăugat că, în perioada întâlnirilor lor, „ce se știa despre Jeffrey Epstein este că a fost condamnat pentru o infracțiune și că și-a ispășit condamnarea. Potrivit legilor și normelor SUA, asta înseamnă că era curat.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Barack Obama Jeffrey Epstein Joe Biden William Burns
Locații: New York SUA Washington
Organizații: Casa Alba
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)