Bulgaria: 5 germani suspectați de terorism ce călătoreau de la București la Istanbul au fost arestați

Cinci cetățeni germani, dintre care și un minor, au fost reținuți la punctul de frontieră al Bulgariei cu Turcia, Kapitan Andreevo, pentru suspiciune de implicare în activități teroriste, potrivit Agerpres.
Cei cinci au fost arestați în timp ce călătoreau cu trenul de la București către Istanbul.
Potrivit autorităților bulgare, suspecții sunt simpatizanți ai unei organizații teroriste, comportamentul lor prezentând semne de radicalizare, tipice combatanților teroriști străini.
Autoritățile bulgare mai informează că patru dintre cele cinci persoane arestate au fost implicate în susținerea unei organizații teroriste active în Siria și Irak, iar minorul încerca să ajungă în Siria pentru a se alătura unei grupări teroriste.
Autoritățile germane au interzis celor cinci să părăsească teritoriul Germaniei pentru a îi împiedica să se alăture mișcărilor teroriste din Siria și Irak. Unul dintre aceștia folosea un pașaport ce aparținea unui alt cetățean german.
Cei cinci au fost considerați de autoritățile de la Sofia o amenințare la adresa securității naționale, și au fost expulzați înapoi în Germania.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)