Bulgaria acordă puteri mai mari serviciilor secrete și organelor militare de forță, Drepturile cetățenești, în pericol

Adunarea Națională bulgară a aprobat joi, în formă definitivă, noua lege antiteroristă, care întărește rolul serviciilor de securitate și al instituțiilor de forță în cazurile legate de terorism, informează Novinite și BTA, conform Agerpres.
Conform prevederilor aprobate joi de parlament, va fi permisă limitarea temporară a unor drepturi cetățenești în zona unei operațiuni antiteroriste.
Informațiile relatate de mass-media în timpul unei intervenții antiteroriste nu trebuie să conțină date care să deconspire tehnici și tactici speciale folosite în operațiune, identitatea persoanelor implicate și alte date care pot afecta intervenția sau pune în pericol vieți omenești.
Potrivit noii legi, comunicațiile suspecților vor putea fi supravegheate pe o perioadă de până la trei ani, față de șase luni în prezent.
Agenții vor putea restricționa deplasarea, suspenda accesul la internet sau confisca documentele persoanelor suspectate de pregătirea unui act terorist.
De asemenea, instaurarea stării de urgență se va face printr-un decret al parlamentului sau al președintelui.
Legea introduce trei niveluri ale stării de alertă, cel mai ridicat putând fi declanșat și în cazul unei amenințări într-un teritoriu învecinat.
Agenția de stat pentru securitate națională (DANS, serviciul de contrainformații) va putea folosi agenți sub acoperire pentru a preveni pregătirea sau comiterea de atacuri teroriste. În plus, armata va fi autorizată să rețină suspecți până la sosirea poliției în situațiile având legătură cu terorismul.
O modificare la legea comunicațiilor electronice prevede că furnizorii de telefonie mobilă nu vor putea înregistra sau activa mai mult de zece numere pentru servicii telefonice preplătite pe numele unui singur utilizator.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)