ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Epidemia de coronavirus, adăugată celorlalte crize, scoate la lumină hibele grave de sistem ale copilului preferat al Globalizării care este UE, scrie Evenimentul Zilei, preluând un interviu cu Coralie Delaume, blogger și eseist francez pentru Le Figaro. Delaume vorbește despre crizele care macină blocul comunitar, de la cea privind coronavirusul și până la criza migranților,  despre pierderea suveranității, așa cum o resimte tot mai acut Grecia, dar și despre dezbinarea din sânul UE. Concluzia ei: „Mi se pare că se apropie sfârșitul Uniunii Europene și al celei căreia îi este avatarul: globalizarea neoliberală”.
 
Măsurile luate de guvernul italian sunt fără precedent. Țara este zăvorâtă. Care vor fi consecințele?

Miza epidemiei de coronavirus este decisivă. Ar putea fi „accidentul industrial” care dezvăluie hibele sistemului, cum a fost Cernobîl pentru comunismul sovietic. Epidemia ar putea invalida prejudecățile despre neoliberalism și europenism, Uniunea Europeană nefiind altceva decât aplicarea cea mai extinsă, la scară continentală, a ideologiei neoliberale.

După cum spune filosoful italian Diego Fusaro: „Ni se spune că frontierele trebuie desființate. Că sectorul privat este mai bun decât cel public. Că Statul este rău. Că spitalele trebuie fie închise din motive economice (…) Un virus a fost suficient pentru a demonstra eroarea neoliberalismului.” De fapt, în Italia se simt consecințele austerității neoliberale. Un articol din La Croix, care a provocat multă emoție, reproduce declarații îngrozitoare ale medicilor italieni, care spun că sunt nevoiți să îngrijească cu prioritate pacienții susceptibili să supraviețuiască, cu prețul sacrificării celorlalți.

Un raport al fundației Gimbe din decembrie 2019 arată că, în zece ani, Italia și-a redus cheltuielile cu spitalele cu 37 de miliarde de euro și a desființat 70.000 de paturi.

Spitalele duc lipsă de cadre în asemenea măsură încât guvernul a publicat un decret care să permită angajarea de urgență a 20.000 de persoane. Este enorm, ceea ce arată că și deficitul de personal din sistem este la fel.
Dar ce să mai spunem de propria noastră situație (în Franța?) Interminabila grevă din serviciile de urgență și mărturiile medicilor despre condițiile lor de muncă ne-au arătat că în Franța, sectorul public de sănătate este terminat.Totuși, în ceea ce privește planul său de austeritate, Italia a mers chiar mai departe decât Franța. Trebuie arătat că țara nu a cunoscut o creștere economică de la aderarea sa la euro.

Acest lucru a dus la creșterea nivelului său de îndatorare (când nu crește PIB-ul, raportul Datorie / PIB nu are nici el cum să crească).

Pentru ca Italia să rămână solvabilă și să continue să-și achite ratele enormei sale datorii (2400 de miliarde de euro), Bruxellesul nu a încetat să-i ceară Romei măsuri de austeritate, pe care guvernele zeloase ale țării, fie ele „tehnocrate” (Monti), fie „centriste” (Renzi) au acceptat să le aplice.

Brusc, Italia a ajuns să aibă excedent bugetar primar (înainte de a achita dobânzile la datorie), și acest lucru, de multă vreme. Italia este așadar un elev bun al Zonei Euro. Dar sunt de notorietate sub-investițiile publice cronice, degradarea serviciilor publice și lipsa de funcționari pe care aceste rețete de austeritate de provoacă. Economia Italiei este astăzi deja bolnavă și în stagnare. Și probabil în curând în recesiune.


Citiți textul integral AICI.