Căile Ferate Austriece au folosit o imagine cu doi bărbați și un copil pentru reclama la „cardurile de familie”

Căile Ferate Austriece (OBB) fac reclamă noului card „pentru familie” folosind o imagine cu doi bărbați care țin în brațe un copil.
Cei doi, dintre care unul pare să aibă profilul unei persoane cu origini din orientul mijlociu, țin în brațe o fetiță. Imaginea este însoțită de textul: „Pentru mama, tatăl, partenerul sau prietenul care călătoresc împreună cu un copil”.
Reclama vine după la finalul anului 2017, Curtea Constituțională a decis că mariajele între persoane de același sex vor deveni legale începând cu 1 ianuarie 2019. Decizia poate fi anulată dacă Parlamentul Austriei ar adopta o lege în acest sens.
Vce cancelarul german Heinz-Christian Strache este liderul partidului Libertății, aflat la guvernare, formațiune sa fiind o opozantă vehementă a legalizării căsătoriilor între persoane de același sex.
Parteneriatele civile între homosexuali au fost legalizate încă din 2010.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)