Cale liberă pentru Donald Trump spre Casa Albă. Ted Cruz, marele său rival republican, s-a retras din cursă

Anunțul a fost după ce senatorul de Texas a fost înfrânt și la alegerilor din Indiana. Chiar și președintele Partidului Republican a scris, pe contul său de Twitter, că magnatul imobiliar este candidatul prezumtiv și că obiectivul trebuie să fie acum unirea partidului și înfrângerea democratei Hillary Clinton.
„Votanții au ales o altă cale. De aceea, cu inima grea, dar cu optimism nelimitat pentru viitorul pe termen lung al națiunii, ne suspendăm campania”, a spus Ted Cruz, senator de Texas.
Astfel, Ted Cruz și-a încheiat campania la finalul căreia ar fi putut deveni candidatul republican la alegerile prezidențiale din noiembrie. Senatorul de Texas era considerat cel mai puternic adversar al lui Donald Trump și, la un moment dat, chiar părea că erodează avantajul omului de afaceri.
Dar scorul din ultimele alegeri, cele din Indiana, a fost clar: Donald Trump a obținut peste 53 la sută din voturi, iar Ted Cruz, doar 36%.
„Vom câștiga, vom câștiga în noiembrie. Această țară, atât de divizată în atâtea moduri, va deveni o țară frumoasă și iubitoare. Vom ține unii la alții, ne vom prețui reciproc, vom avea grijă unii de alții și vom avea dezvoltare economică. Nu vom lăsa alte țări să ne înșele, deoarece asta s-a întâmplat prea mult timp și nu vom mai permite. Nu vom mai face asta”, a spus Donald Trump.
Chiar și președintele Partidului Republican a spus că Donald Trump va fi, cel mai probabil, candidatul formațiunii pentru Casa Albă. Liderul republican spune că acum obiectivul trebuie să fie înfrângerea lui Hillary Clinton. Mai urmează alegeri în 9 state. Magnatul imobiliar mai are nevoie de mai puțin de 200 de delegați ca să treacă de pragul de 1.237, necesar ca să-și asigure nominalizarea înainte de convenția din iulie.

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

TRUMP INCULPAT! Fără precedent în istoria Americii. ACTUALIZARE: Reacțiile lui Donald Trump și Tucker Carlson: Este o persecuție politică

Generalul Clark: Planul SUA de a distruge 7 țări în 5 ani (VIDEO)

SCRISOARE către membri ai Sfântului Sinod al BOR după ce călugării Lavrei Pecerska au refuzat să evacueze mănăstirea istorică în ciuda ultimatumului care a expirat. Starețul Pavel către Zelenski: Dumnezeu nu te va ierta nici pe tine, nici pe familia ta!

Decizie de Apocalipsa Marii Resetări: Uniunea Europeană a aprobat o lege care interzice vânzarea de automobile pe bază de benzină și motorină. Doar Polonia a votat împotriva aberației distopice. Italia, România și Bulgaria s-au abținut

Ucraina zdrobește România: Intră cu Bîstroe în rețeaua transeuropeană de transport pentru Dunăre - Marea Neagră
Scrisoare către EROII MEI NEVACCINAȚI
Recomandările noastre

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: „Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 82 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. MĂRTURII de la fața locului și VIDEO cu supraviețuitorul Petru Huțanu
Persoane: Donald Trump Ted Cruz
Locații: SUA
Subiecte: Alegeri primare republicani
Organizații: Partidul Republican
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)