Camelia Smicală, audiată ceasuri întregi de poliția finlandeză, acuzată pe nedrept de insuccesul politicilor „Serviciului Social” care i-a abuzat familia, declară că nu mai are nicio posibilitate de apărare. Copiii sunt de 2 luni de zile în pericol
Dr. Camelia Smicală, mama celor doi copii confiscați de așa-numitul „serviciu social” al Primăriei localității Tampere din Finlanda, a fost audiată vineri de către poliție, încercându-se învinovățirea ei pentru evadarea copiilor din centrele de plasament unde erau ținuți despărțiți între ei și de mamă, cu încălcarea flagrantă a mai multor drepturi minimale (dreptul la asistență juridică, la asistență religioasă, la informare, la educație, la liberă întrunire ș.a.). Concluzia româncei este că nu se mai poate apăra, în condițiile în care autoritățile finlandeze se comportă ca niște persecutori cu mandat nelimitat, iar autoritățile române nu intervin în apărarea propriilor cetățeni, care au solicitat în repetate rânduri azil politic sau repatriere.
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Canada conectează conturile bancare ale cetățenilor la scorul de credit social – Datele vor valora mai mult decât aurul pe măsură ce avansăm către o societate fără numerar
”În curând, oamenii nu vor mai putea face copii; presupun că ar fi fantastic. Am putea crea noi ființe umane într-un laborator” - Noua Regină a Norvegiei Mette-Marit către Epstein. UMBRA PEDOFILULUI MOSSADIST PESTE OSLO
Teoria conspirației sau predicție? Coperta revistei The Economist pentru anul 2026 ar fi prezis dezastrul din Nepal
Rușii au tras în cinstea vizitei șefului CIA cu o rachetă intercontinentală care a explodat după o excursie de 6700 de kilometri - VIDEO
”Un tsunami căzut din cer. Nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum”. Ce a provocat dezastrul din Nepal cu imagini apocaliptice - VIDEO
Robert F. Kennedy Jr. confirmă: Nu este o ”teorie a conspirației”. Vaccinurile conțin miliarde de fragmente de ADN provenite de la celulele de copii avortați și secționați de vii - DOVADA/VIDEO
Recomandările noastre
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Camelia Smicală
Subiecte: Cazul copiilor Camelia Smicală
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)