Camera Reprezentanților, SUA: Pușcărie pentru medicii care fac avorturi după săptămâna 20 de sarcină
Camera Reprezentanților a SUA, majoritar republicană, a adoptat marți o propunere de lege ce ar pedepsi medicii care practică întreruperi de sarcină după săptămâna 20, transmite AFP, citată de Agerpres.
Președintele Donald Trump susține inițiativa și ar promulga legea dacă aceasta ar fi adoptată de Congres, a anunțat Casa Albă.
Parlamentarii americani vor să pedepsească medicii care intervin, și nu femeile, cu până la cinci ani de închisoare, în cazul efectuării unui avort după cea de-a 20-a săptămână de sarcină. Ar face excepție cazurile de viol, incest sau cele în care viața femeii este pusă în pericol.
Republicanii apreciază, citând lucrări științifice contestate de asociațiile partizane ale întreruperilor voluntare de sarcină, că fetușii sunt capabili să simtă durerea începând din a 20-a săptămână după fecundare.
Cvasitotalitatea republicanilor (234 contra 2) au votat în favoarea textului, în timp ce opoziția democrată s-a exprimat contra, cu excepția a trei aleși.
Potrivit institutului Gallup, în mai 2017, 29% dintre americani erau favorabili dreptului la avort în orice circumstanță, 50% în anumite situații, în timp ce 18% ar dori interzicerea totală.
Așa zis-ul dreptul la avort în Statele Unite datează din 1973, în urma unei decizii a Curții Supreme în celebrul caz Roe vs Wade, ce a fixat ca limită punctul de „viabilitate" a fetusului, și nu un număr specific de săptămâni, iar democrații subliniază că, din acest punct de vedere, propunerea republicană de lege este neconstituțională. Norma McCorvey, femeia care s-a plâns atunci de ilegalitatea interzicerii avortului, a regretat ulterior gestul, devenind o susținătoare a mișcării pro viață.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Căderea Kosteantînivkăi: Bastionul cheie al Ucrainei a cedat, deschizând porțile Donbasului. Vladimir Putin, apariție în uniformă militară pentru a celebra victoria
De Ziua Americii: Filiera antiromânească este extremistă, nu prietenul României, istoricul Larry Watts!
ZELENSKI A ADUS TERORISMUL UCRAINEAN DE STAT ÎN INIMA EUROPEI. Suspectul atentatului din Monaco este o ucraineancă deghizată în bărbat. Amanta lui Ermolaev și-a pierdut picioarele în explozie
A doua Fotografie a Zilei: Nicușor Dan în spatele lui Donald Trump la fotografia de grup de la Summitul NATO
Trump a fost întâmpinat de Erdogan cu ieniceri și spahii - Fotografia zilei
Mișcarea de Rezistență: Curtea de Justiție a UE: Cetățenii care distribuie materiale din surse interzise de UE pot fi urmăriți penal chiar dacă informațiile sunt adevărate
Recomandările noastre
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
De Ziua Americii: Filiera antiromânească este extremistă, nu prietenul României, istoricul Larry Watts!
Adevărul despre Cazul Rapcea - în ziua percheziției și reținerii avea audiență la Cotroceni. Statul Paralel a vrut să blocheze cunoașterea de către Nicușor Dan a cazurilor de prigonire politică inclusiv din Familia ActiveNews. Scrisoarea lui Mihai Rapcea
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump
Locații: SUA
Subiecte: Avort Interzicerea avortului
Organizații: Congresul SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)