Canada: Progresistul Trudeau a câștigat alegerile, dar a pierdut majoritatea

Partidul Liberal condus de Justin Trudeau a rămas la putere după victoria strânsă în alegerile federale din Canada, însă de acum înainte va fi prim-ministru al unui guvern minoritar, potrivit BBC.
Se estimează că liberalii vor câștiga 157 de locuri în Parlament, cu 13 mai puțin decât necesarul pentru a avea majoritatea, și vor avea dificultăți să adopte legi pe parcursul celui de-al doilea mandat Trudeau.
Se așteată ca opoziția Conservatorilor să câștige votul popular, victorie pe care nu a reușit să o transforme în locuri.
Conservatorii ar urma să obțină 121 de locuri, în creștere față de 95, câte aveau anterior.
Deși rezultatele publicate luni seară au înregistrat o scădere bruscă a numărului de locuri obținute de formațiunea de stânga „Noul Partid Democrat” (NDP), liderul acesteia, Jagmeet Singh, ar putea avea cuvântul decisiv.
Noul Partid Democrat este cotat să preia 24 de fotolii din cele 338 ale Parlamentului canadian.
Partidul separatist din Quebec, „Bloc Québécois”, care concurează doar în provincia franceză, a avut un scor mult mai bun. Se preconizează că va ocupa 32 de fotolii, față de cele 10 câștigate în 2015.
Prezența la vot este în prezent cotată la 66%.
Alegerile federale au fost considerate ca un referendum asupra lui Trudeau, care a avut un prim mandat cu peripeții, alterat de scandaluri.
Trudeau le-a spus susținătorilor care l-au aplaudat la Montreal că alegătorii au „respins diviziunea și negativitatea ... și au respins reducerile și austeritatea și au votat în favoarea unei agende progresive și a unei acțiuni hotărâte asupra schimbărilor climatice”.
„Vă mulțumesc că aveți încredere în noi că vom conduce țara în direcția corectă”, le-a spus el susținătorilor săi.
Iar celor care nu l-au sprijinit, le-a promis că partidul său va guverna pentru toată lumea.
Accesul diminuat la putere al acestuia este văzut ca o critică la adresa acțiunilor sale din trecut, însă rezultatul alegerilor este foarte dezamăgitor și pentru liderul conservator, Andrew Scheer.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Andrew Scheer Jagmeet Singh Justin Trudeau
Subiecte: Alegeri legislative Canada
Organizații: Noul Partid Democrat (NDP) Canada Parlamentul Canadei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)