ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Dacă industria telecomunicațiilor știa că a ține telefonul mobil lângă cap este periculos, atunci publicul ar fi trebuit să cunoască această informație.” 
 
Într-un interviu acordat The Defender, Hunter Lundy – un avocat care îi reprezintă pe reclamanți în două procese intentate de aceștia, susținând că telefoanele mobile le-au dezvoltat cancer cerebral – a spus că este frustrat de ritmul lent în care se mișcă sistemul juridic, dar că crede că „adevărul va ieși la iveală”.

În această lună, un judecător audiază probe și într-un proces intentat în 2011 de un grup de persoane care susțin că au dezvoltat cancer ca urmare a radiațiilor de la telefoanele lor mobile.

Audierile de probe în cazul Murray v. Motorola au început pe 12 septembrie la Curtea Superioară a Districtului Columbia și vor continua până pe 30 septembrie. Mărturia expertului va fi prezentată în timpul audierilor, dupa care cazul va ajunge în fața unui complet de jurați.

Un caz paralel ar putea avea repercusiuni asupra cazului din D.C.: un proces similar în fața unei instanțe federale din Louisiana - intentat de văduva unui bărbat care a murit din cauza unei forme agresive de cancer la creier care se presupune că a fost cauzat de radiațiile telefonului mobil.

Într-un interviu exclusiv acordat The Defender, Hunter Lundy, un avocat care reprezintă reclamanții în ambele cazuri, a discutat despre dovezile și mărturia expertului și importanța pe care ar putea-o avea hotărârile în acest caz.

Cazul D.C.: proces intentat în 2001, cazul direcționat în cele din urmă către un complet de jurați

În 2001 și 2002, șase persoane, printre care Michael Patrick Murray, au dat în judecată industria telecomunicațiilor.

Cei șase reclamanți dezvoltaseră tumori pe creier la locul unde își țineau telefoanele mobile. Alți reclamanți s-au alăturat cazului în 2010, 2011 și ulterior - numărul reclamanților depășind acum 80, potrivit lui Lundy.

Pârâții sunt reprezentați de cele mai importante companii de telecomunicații, printre care AT&T, Bell Atlantic, Bell South, Motorola, Nokia, Qualcomm, Samsung, Sanyo, Sony, Sprint, T-Mobile, Verizon și alte companii.

De asemenea, procesul numește Comisia Federală de Comunicații și Asociația Industriei Telecomunicațiilor Celulare (CITA) drept grupuri de lobby ale industriei.

În cei 21 de ani și după multe întârzieri, unii reclamanți au murit.

În ciuda eforturilor pârâților de a obține respingerea procesului sau mutarea acestuia la tribunalul federal din Maryland, cazul a fost inițial retrimis de la Tribunalul Districtual D.C. la Curtea Superioară din D.C. – unde plângerile au fost respinse în 2007, după care au fost parțial restabilite în 2009, de către Curtea de Apel din Districtul Columbia.

Cazul a continuat să treacă prin instanțele de judecată, audierile cu probe începând în sfârșit în acest an.

Reclamanții susțin că „industria telefoanelor mobile, producătorii și transportatorii au știut, atunci când aceste [telefoane mobile] au fost puse pe piață, că ele prezentă pericole cu privire la care nu au avertizat oamenii”, a spus Lundy.

Cu toate acestea, Lundy a spus că scopul principal al cazului se referă la glioame - tumori care afectează creierul.

Potrivit lui Lundy, „Există mai multe tipuri de glioame... cel mai răspândit este glioblastomul”, un tip de gliom malign.

Alte tumori, cum sunt neuromul acustic, sunt benigne, a spus Lundy pentru The Defender, dar se formează pe nervul cerebral din interiorul creierului, crescând fără ca victimele să fie conștiente de ele. În cele din urmă, creșterea lor duce la pierderea auzului, iar îndepărtarea lor creează leziuni reziduale ale creierului.

În cele din urmă, cele mai multe astfel de cazuri duc la moarte, a mai spus Lundy. În ceea ce privește glioblastom, de exemplu, diagnosticele stabilesc un interval de trăit de trei până la patru luni – până la cel mult cinci ani.

Referindu-se la reclamanții din cazul din D.C., Lundy a spus: „Mulți dintre ei au murit și multe cazuri sunt doar cazuri de deces, iar văduvele sau membrii familiei au intentat procesele”.

Deși reclamanții erau din diferite zone ale SUA, procesele inițiale - ulterior îmbinate în cazul actual - au fost deschise în Districtul Columbia „deoarece instituțiile de lobby ale industriei wireless [sunt] situate în D.C.”, a precizat Lundy.

În 2013, a avut loc o audiere Frye, în timpul căreia, potrivit lui Lundy, martorii experți ai reclamanților „trebuiau să îndeplinească un standard înainte de a putea depune mărturie în fața unui complet de jurați”.

Standardul Frye era îndeplinit dacă dovedeai că metodologia folosită de expert... este în general acceptată în comunitatea științifică”, a spus Lundy.

În perioada 2013 – 2015, cei cinci experți propuși de reclamanți au fost avizați conform standardului Frye și a avut loc un proces. Totuși, pârâții, făcând recurs, au reușit să obțină respingerea cazului și schimbarea standardului după care au fost evaluați experții reclamanților, în standardul Daubert.  

Cazul Louisiana: o oportunitate pentru a fi prezentate mai multe mărturii ale experților

Cazul conex, Walker v. Motorola și colab., depus la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Vest al Louisiana, poate oferi reclamanților o oportunitate de a prezenta mărturii de expertiză care au fost excluse din cazul D.C.

Robert F. Kennedy, Jr., președintele Children’s Health Defense, este consilier în acest caz.

În cazul din Louisiana, familia lui Frank Aaron Walker a dat în judecată industria telecomunicațiilor, susținând că moartea pastorului în urma unui cancer agresiv la creier a fost cauzată de radiațiile telefonului mobil, riscuri pentru sănătate pe care industria le cunoaște de zeci de ani.

Potrivit dosarului, industria telecomunicațiilor „a suprimat ingrijorările întemeiate cu privire la siguranța telefoanelor mobile și a conspirat pentru a ascunde sau a modifica rezultatele studiilor privind siguranța pentru a le face mai «prietenoase cu piața»”.

Walker a fost „un utilizator timp de 25 de ani a telefoanelor mobile”. Acesta a murit pe 31 decembrie 2020, la vârsta de doar 49 de ani, după „o luptă de doi ani cu glioblastom, care a necesitat radiații extinse, chimioterapie și intervenții chirurgicale”.

În această perioadă de doi ani, Walker a experimentat simptome severe, printre care „convulsii, aură vizuală, oboseală excesivă, migrene, sensibilitate la lumină, probleme de memorie, stres psihologic și emoțional, anxietate și depresie”, susține dosarul.

Ca și în cazul din D.C., inculpații din procesul Louisiana sunt câțiva jucători importanți din industria telecomunicațiilor, cum sunt AT&T, Cricket Communications, CITA, Motorola, Asociația Industriei de Telecomunicații și ZTE.

Într-un comunicat de presă din 2021 emis după depunerea dosarului, Lundy a declarat:

„De generații, industria telecomunicațiilor s-a opus publicării de studii și informații științifice referitoare la legătura dintre utilizarea telefoanelor mobile și tumorile cerebrale. Industria a manipulat știința în detrimentul consumatorilor.

Prin acest proces, familia domnului Walker speră să contribuie la dezvăluirea secretelor industriei telecomunicațiilor și să-i tragă la răspundere pentru prejudiciul adus consumatorilor.”

În același comunicat, Lundy a precizat că industria telecomunicațiilor „a minimizat, a subestimat și/sau nu a menționat pericolele și riscurile pentru sănătate asociate cu telefoanele mobile”.

Comunicatul de presă o cita și pe văduva lui Walker, April Marie Walker:

„De-a lungul luptei cu cancerul, Frank nu și-a pierdut niciodată credința sau simțul umorului, dar a suferit teribil. Speranța familiei noastre acum este să putem forța industria telecomunicațiilor să permită consumatorilor să facă alegeri informate cu privire la produsele pe care le cumpărăm.

Dacă industria telecomunicațiilor știa că a ține telefonul mobil lângă cap este periculos, atunci publicul ar fi trebuit să cunoască această informație.”