ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Candidatul republican la preşedinţie, Jeb Bush, a promis marți că va adopta o abordare mai agresivă pentru a combate Rusia dacă va fi ales președinte al SUA în 2016.
 
Mai mult, acesta l-a descris pe şeful statului rus, Vladimir Putin, drept un "adversar agil" care exploatează vidul de putere al SUA din Siria și în alte zone ale lumii, relatează Agerpres, citând Reuters.

Într-un interviu acordat Reuters, Jeb Bush a declarat că, dacă va fi ales preşedintele SUA anul viitor, va încerca să pună bazele unei coaliții de parteneri europeni și arabi pentru a acționa în scopul înlăturării președintelui sirian Bashar al-Assad, subliniind că aceasta este cheia rezolvării conflictului sirian și a crizei refugiaților.

Numindu-l pe Putin un "bătăuș" (bully), Bush a afirmat că SUA și Europa ar trebui de asemenea să-și prelungească sancțiunile împotriva Moscovei, care urmează să expire la sfârșitul anului, în legătură cu agresiunea sa militară din Ucraina.

"Trebuie să ne ocupăm de el înfruntându-l în termenii lui, nu creând un mediu mai belicos, ci pur și simplu spunându-i că va trebui să suporte consecințele", a mai afirmat Bush, cerând totodată o poziție mai fermă față de China și contracararea influenței iraniene și ruse în Irak.