Ce mai inventează războinicii planetei: În SUA s-a lansat pușca "antimusulmană", cu versete din Biblie

O companie din SUA a decis să comercializeze puști de asalt pe care "teroriștii musulmani" să nu le poată utiliza pentru că pe patul armei sunt înscrise versete din Biblie.
Autorul proiectului, fostul pușcaș marin Ben "Mookie" Thomas, a declarat că puștile de asalt AR-15 vor avea gravate emblema templierilor, simbol al cruciadelor creștine în Orientul Mijlociu, precum și un psalm din Biblie prin Dumnezeu este rugat "să-i binecuvânteze mâinile în lupte și degetele în bătălie" celui care va deține o astfel de armă, relatează BFMTV.com.
Vândute cu prețul de 1.395 de dolari bucata (circa 1.250 euro), armele vor fi disponibile în trei modele: "Safe" ("Pacea"), "War" ("Război") și "God Wills It ("Așa vrea Dumnezeu"), iar creatorul lor presupune că acestea vor provoca teamă islamiștilor.
Fostul pușcaș marin speră că dacă o astfel de armă va cădea în mâinile unui jihadist și va dori să o folosească, acesta va fi lovit de fulger, potrivit ziarului Orlando Sentinel.
Inițiativa lui a fost denunțată imediat de instanțele musulmane. Consiliul responsabil de relațiile islamo-americane din Florida a denunțat un "marketing rușinos". "Această nouă armă de foc fantezistă nu va servi la nimic pentru a stopa amenințarea reală care există în SUA: violența cu armele de foc", și-a exprimat regretul instituția citată de WTSP.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)